Ministrul Achimaş-Cadariu spune că a consultat medici din străinătate în cazul copiilor de la „Marie Curie”

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, precizează că a fost în contact "continuu" cu specialiști din străinătate privind situația copiilor cu sindrom hemolitic-uremic de la Spitalul "Marie Curie".
Iulian Tudor
16 feb. 2016, 14:32
Ministrul Achimaş-Cadariu spune că a consultat medici din străinătate în cazul copiilor de la

„Am fost în contact continuu cu aceștia, cu colegii noștri din Franța, nu am fost numai eu în contact. Știu că am discutat și cu colegii olandezi cu ocazia vizitei. Există acest Centru european de control al bolilor, cu care ne consultăm pentru a vedea dacă putem face mai mult față de ceea ce s-a făcut până în acest moment. Este o procedură standard. S-a luat contact cu dânșii, o echipă probabil se va deplasa aici și vom da toate amănuntele în momentul în care se va întâmpla acest lucru”, a afirmat ministrul Achimaș-Cadariu, prezent la o conferință la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.

Ministrul a arătat că reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) s-au autosesizat și au făcut determinări în conformitate cu procedurile uzuale.

„M-am consultat cu colegii mei vizavi de acest lucru și nu există recomandări în acest sens, adică să determinăm E.Coli de pe portocale din cauza substanțelor cu care au fost tratate”, a explicat demnitarul.

Potrivit acestuia, reprezentanții DSP Argeș au fost anunțați în legătură cu copiii bolnavi la data de 9 februarie iar în 10 februarie a început ancheta.

Ministrul Sănătăţii, despre situaţia de la Marie Curie: „Trei infecţii cu E.coli şi mai multe cu diverşi viruşi”

Întrebat dacă Ministerul Sănătății va cere Autorității Sanitar Veterinare să analizeze și alte fructe, ministrul a spus că le va solicita acest lucru dacă se va impune și dacă există o suspiciune în acest sens.

„În acest moment nu am astfel de informații, dar, dacă ele vor apărea, vi le vom furniza. Sigur că vom cere atunci când se vor impune, trebuie să existe o suspiciune în acest sens. E.coli există practic unde există mizerie. Este o bacterie care există în mizerie”, a mai arătat ministrul.

Totodată, a anunțat că vor fi făcute controale „încrucișate” la unitățile medicale din țară.

„Am evaluat întreaga rețea pornind de la infecțiile nozocomiale, știți că asta e o problemă care ne-a preocupat, am afirmat-o și o susținem în programul sectorial. (…) Am constatat câteva lucruri în sistem pe care ne propunem să le îmbunătățim. În primul rând, faptul că, din varii motive, mecanismele de control nu funcționează foarte bine și la conferința din această săptămână cu direcțiile sanitare vom anunța și programul inspecțiilor. Vor fi controale încrucișate, practic vom avea echipe din două județe care vor controla un al treilea județ”, a adăugat ministrul.

El s-a referit la schimbarea contractelor de management, la respectarea protocoalelor și a procedurilor.

„Acest lucru merge dincolo de acel procent de infecții nozocomiale despre care știți că era trecut în contract, care nu corespunde în niciun fel unei realității, și încercăm să responsabilizăm prin noul contract managerial pe mai multe paliere. În momentul în care va fi finalizat, vă vom spune exact cum stau lucrurile. Un alt element se referă la protocoale, respectarea protocoalelor și a procedurilor. Cu acest lucru vom avea mult de lucru și cu siguranță că în absența unor reguli foarte clare nu poți să faci nicio critică. Dincolo de protocoale, tratamentul trebuie individualizat, deci medicul în orice moment poate să ia decizia de terapie. Sigur că vom analiza aceste cazuri în amănunt, dar pornesc de la prezumția că medicii au făcut ce au considerat că este oportun în acel moment. Atunci când vom aplica sancțiunile, le vom face când constatăm că există greșeli”, a explicat reprezentantul MS.

Întrebat dacă își dă demisia, ministrul a răspuns că nu.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
USR și Geoană au „plătit” pentru promovarea lui Călin Georgescu. Noi detalii spectaculoase. Exclusiv EVZ
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Eșecurile politice majore din 2024: PNL și USR în declin, Ciucă și Armand între marii perdanți
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă