„Este important să fim la fel de mobilizaţi la votul de învestitură ca şi la votul de la moţiunea de cenzură. Este important să votăm la vedere pentru ca să nu intrăm în maşinăria de propagandă a adversarilor politici”, a declarat premierul desemnat Victor Ponta, la începutul reuniunii.
Ponta le-a promis parlamentarilor USL că miniştrii se vor prezenta la intervale regulate pentru a da socoteală în faţa Parlamentului de acţiunile lor. „Până acum 10 zile eram în băncile Parlamentului şi nu vreau să uit cât de umilit şi sfidat de guvernele anterioare, care considerau Parlamentul o anexă”, a spus Ponta.
Totodată, premierul desemnat le-a cerut senatorilor PSD şi PNL să se mobilizeze marţi dimineaţă la vot pentru a trece de Senat proiectul de lege prin care opoziţia vrea să introducă un sistem electoral majoritar într-un singur tur.
Şedinţa de la Parlament a USL precedă şedinţa de plen în care guvernul Ponta urmează să primească votul de învestitură al celor două Camere.