16 persoane din Sălaj, între care doi copii, au ajuns la UPU în urma înţepăturilor de căpuşe

16 persoane, între care doi copii, au ajuns, în ultimele 48 de ore, la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, cu plăgi şi reacţii alergice, în urma înţepăturilor de căpuşe.
Romania TV
07 mai 2012, 12:48
16 persoane din Sălaj, între care doi copii, au ajuns la UPU în urma înţepăturilor de căpuşe

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, Codruţa Puşcaş, a declarat, luni, că în ultimele 48 de ore au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor 14 adulţi cu vârste între 19 şi 66 de ani şi două fetiţe în vârstă de cinci şi zece ani. Toţi pacienţii au fost trataţi în Urgenţă, nefiind necesară spitalizarea lor.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj a precizat că numărul pacienţilor este mare pentru acest interval de timp.

Căpuşele se găsesc de obicei în iarba înaltă şi pe blana animalelor, cele mai multe cazuri apărând primavăra şi vara, dar şi spre toamnă, iar înmulţirea lor ţine şi de modificările în utilizarea pesticidelor.

Potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii, la nivelul întregii ţări, anul trecut au fost confirmate 861 de cazuri de boală Lyme, care apare ca urmare a înţepăturii de căpuşă, cu 52 la sută mai multe decât în 2010, pe primul loc clasându-se Sibiul (362 de cazuri), urmat de judeţul Harghita (71 de cazuri) şi judeţul Iaşi (49 de cazuri).

Spynews
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu întrebării care stă pe buzele tuturor
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Combinațiile norocoase la Loto. Ce numere trebuie să treci pe bilet pentru a câștiga
Capital.ro
Se naște o nouă putere mondială. E partenerul României. Rusia devine istorie
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Se dau bani de la Guvern pentru încă 4 milioane de români! Anunțul major în România
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Spynews
Fosta logodnică a lui Adrian Minune Jr., înțepătură pentru fiul manelistului, după ce a fost acuzată de infidelitate: „Fostul ruinează acum viața altcuiva”
Spynews
Soția lui Florin Salam, mesaj cu subînțeles: „Vei realiza cât rău mi-ai făcut”. Postarea cu care Roxana Dobre și-a surprins urmăritorii / FOTO
Evz.ro
Cum să ascuți cuțitele de bucătărie. Durează doar câteva secunde
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depunerea dosarelor
Capital.ro
E doliu naţional! Am mai pierdut o legendă: A fost un colos al istoriei noastre
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Gloria Bistriţa debutează cu victorie în Liga Campionilor împotriva CSM Bucureşti
MediaFlux
VICTORIE pentru DONALD TRUMP. Când se va pronunța SENTINȚA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...