Lucrări Piaţa Sudului. Se ÎNCHIDE încă o bandă de circulaţie. Primarul sectorului 4 PROTESTEAZĂ

Potrivit primăriei sectorului 4,  începând de luni, 22 februarie, încă o bandă de circulaţie va fi închisă pe Calea Văcăreşti, în zona în care se efectuează lucrări la Pasajul de la Piaţa Sudului. Primarul interimar al sectorului 4 protestează public faţă de această decizie care "va conduce la creşterea cu aproximativ 30% a timpului de aşteptare şi la mari blocaje în zonă".
Iulian Tudor
17 feb. 2016, 12:55
Lucrări Piaţa Sudului. Se ÎNCHIDE încă o bandă de circulaţie. Primarul sectorului 4 PROTESTEAZĂ

„Am aflat astăzi, cu stupoare, că începând de luni, 22 februarie a.c., va mai fi închisă o bandă de circulaţie în zona în care se efectuează lucrările la pasajul de la Piaţa Sudului. Aşadar, în loc să se găsească soluţii pentru degajarea traficului rutier pe parcursul desfăşurării lucrărilor, Municipalitatea refuză să dea curs solicitărilor noastre şi alege să îngreuneze şi mai mult situaţia. Din cele 3 benzi se va circula acum numai pe 2 dintre acestea, ceea ce va conduce la creşterea cu aproximativ 30% a timpului de aşteptare şi la mari blocaje în zonă. Dacă până acum dura în jur de 45 de minute traversarea intersecţiei, să ne imaginăm cât timp vor fi nevoiţi să piardă în plus bucureştenii care tranzitează zilnic această intersecţie. Mai mult decât atât, după ce că nu există un termen clar pentru finalizarea acestui obiectiv, înţeleg că în organizarea de şantier nu există stocurile de materiale necesare executării lucrărilor. Iată, aşadar, raţiuni temeinice care mă determină SĂ PROTESTEZ public, ca reprezentant al oamenilor din Sectorul 4, care mi-au solicitat în repetate rânduri sprijinul, exasperaţi de modul în care se circulă în zonă. Să protestez faţă de lipsa de implicare a Municipalităţii în rezolvarea unei situaţii mai mult decât deranjante, care induce extrem de mult disconfort cetăţenilor. Deşi nu avem în atribuţii, totuşi, ne-am preocupat şi chiar am oferit ca soluţie o rută alternativă, propunând deblocarea străzii Cărăruia, care ar putea degreva circulaţia pe Calea Văcăreşti. Până acum nu am primit niciun răspuns în acest sens, în schimb, Primăria Capitalei decide închiderea unei benzi de circulaţie, fără ca măcar să ofere rute ocolitoare. Faţă de această atitudine, alături de toţi cetăţenii afectaţi şi care îmi sunt alături în acest demers, adresez din nou un apel Primăriei Municipiului Bucureşti şi Primarului General, acela de a înţelege că pasajul de la Piaţa Sudului nu poate rămâne un şantier interminabil!”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

La 31 decembrie 2015, pasajul de la Piaţa Sudului era terminat în proporţie de 30%, motiv pentru care Primăria Capitalei a pierdut fondurile europene în valoare de 83.894.535,75 lei, sumă ce va fi asigurată din bugetul Municipalităţii. Judecând după cum arată acum, lucrările nu au avansat foarte mult, deşi noul termenul de finalizare a fost stabilit pentru 30 iunie 2016.

VEZI ŞI PASAJUL de la Piaţa Sudului, realizat în proporţie de 30%. Proiectul trebuia terminat în 2015. Când ar trebui inaugurat

Termenul de finalizare a fost extins până la 30 iunie 2016. De asemenea, pentru a putea fi continuate și finalizate lucrările la pasaj, Consiliul General al Municipiului București a alocat de la bugetul local pe 2016 suma de 108.739.719 lei.

Dacă lucrarea nu va fi terminată nici la sfârșitul lunii iunie 2016, municipalitatea va fi nevoită să înapoieze UE și cei 18,4 milioane lei primiți până la 31 decembrie 2015.

DailyBusiness
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi ANULAT! Se pune sub semnul întrebării validitatea votului
Spynews
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune restricții pentru persoanele sub 18 ani. Anumite conturi vor fi blocate
Bzi.ro
Ce avere nesimțită are Elena Lasconi: „Săraca“ se scaldă în bani!
Fanatik.ro
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Ce a hotărât Curtea de Apel București
Playtech.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale, contestat la Curtea Constituțională. În ce caz se pot anula alegerile?
DailyBusiness
Parlamentul European decide soarta bugetului UE 2025 și a noii Comisii Europene!
Adevarul
O femeie și-a ascuns copilul de restul familiei, timp de 3 ani, într-un sertar. De ce a luat această decizie
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Cum faci cel mai bun chec de post. Un desert ieftin, pe care îl prepari rapid
Spynews
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre motivele divorțului la șase luni de când au anunțat despărțirea. De ce au ajuns la separare după 16 ani de relație
Evz.ro
Alegerea lui Ion Iliescu pentru Cotroceni. Va fi furie în România
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
El este Adrian, polițistul din Giurgiu care a fost găsit împușcat în mașina personală. Tânărul în vârstă de 22 de ani trebuia să asigure paza la o secție de votare
Cancan.ro
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în buletinul ei
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
StirileBZI
Se interzice accesul la TikTok! Cine a luat decizia
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
substantial.ro
România aderă complet la Schengen cu frontierele terestre din 2025
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Un istoric ucrainean a vorbit despre planul rusesc de a împărți Ucraina în trei