Cristiana Anghel a intervenit în repetate rânduri în timpul discursului premierului. După ce Dacian Cioloș a rugat-o pe senatoare să îi permite să îi răspundă întrebărilor pe care i le-a adresat și să nu-l mai întrerupă în timp ce vorbește, Cristiana Anghel a continuat să vorbească din sală pe un ton ridicat.
În acest moment, presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a cerut evacuarea senatoarei din sala. „Solicit chestorilor sa o scoata afara din sala pe dna Anghel”, a ordonat acesta.
Nu a mai fost nevoie de intervenţia chestorilor deoarece senatoarea s-a hotărât să părăsească singura plenul Senatului.
Senatoarea a declarat, după ce a ieșit, că nu a fost evacuată, ci a dorit să fumeze o țigară, motiv pentru care a părăsit plenul.
„Nu am fost scoasă din sală, am ieșit eu, m-am enervat și am ieșit pentru că mi se pare aberant să aplauzi trădătorii de neam și țară. Asta facem noi. Vindem țara asta și noi îi aplaudăm pe trădători. Eu am spus că nu este nevoie (să fie evacuată — n.r.), că ies eu la o țigară, asta am zis, și probabil chestorul respectiv trebuie să își merite cele 120 de milioane pe care le ia pe lună”, a declarat presei Cristiana Anghel.
Ea a spus că a intervenit peste discursul premierului pe motiv că acesta „bate câmpii”.
„Dacă bate câmpii și ne minte cu nerușinare. De doi ani de zile Antenele fac hârtii către ei să cumpere. Îi scoți și pe urmă îi pui să cumpere. Ce bătaie de jos e asta? Și nu vorbesc numai de Antene, peste tot aș face așa”, a explicat Cristiana Anghel.
Premierul Dacian Cioloș a fost chemat în Parlament pentru a explica acțiunea ANAF privind evacuarea sediilor trustului Intact.