‘Talibanii au instruit și folosit copii pentru diferite operațiuni militare, inclusiv fabricarea și instalarea de dispozitive explozive improvizate’, se menționează în raport.
Organizația a observat o creștere a numărului copiilor soldați din aprilie 2015, când insurgenții talibani și-au intensificat ofensiva din nordul Afganistan. Numai în districtul Chahardara 100 de copii au fost recrutați pentru luptă în 2015. Raportul se concentrează asupra provinciei Kunduz, a cărei capitală a fost cucerită pentru scurt timp de forțele talibane în septembrie anul trecut.
Rudele copiilor recrutați au declarat reprezentanților Human Rights Watch că talibanii folosesc tot mai mult madrasele, școlile religioase islamice, ‘pentru a-i instrui militar pe adolescenții cu vârste între 13 și 17 ani, dintre care mulți au fost folosiți în luptă’, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Atentat în Afganistan: Trei militari au fost ucişi. Talibanii au revendicat atacul
Copiii sunt învățați cum să folosească arme și cum să asambleze și să instaleze dispozitive explozive. Multe familii au declarat pentru Human Rights Watch că și-au trimis copii la o madrasa pentru că școala religioasă asigură hrană și îmbrăcăminte. Potrivit raportului, îndoctrinarea copiilor ar începe de la vârsta de șase ani.
Talibanii au respins conținutul raportului Human Rights Watch și l-au calificat drept ‘propagandă’, făcând referire la articolul 69 din codul de conduită al talibanilor care stipulează că nu vor fi recrutați ‘băieți fără barbă’.
Human Rights Watch estimează că ‘folosirea de indivizi sub vârsta de 18 ani încalcă legea internațională aplicabilă în Afganistan, iar în cazuri în care implică copii sub 15 ani reprezintă o crimă de război’. Legea internațională umanitară interzice recrutarea sau folosirea copiilor de sub 15 ani de părțile angrenate în conflicte armate.