ZIUA BRÂNCUŞI: Vineri, 19 februarie, zi de sărbătoare naţională

19 februarie a fost declarată zi de sărbătoare naţională, potrivit unui act normativ publicat la sfârşitul anului trecut. În această zi se va sărbători anual ziua naşterii sculptorului român Constantin Brâncuşi.
Romania TV
18 feb. 2016, 07:17
ZIUA BRÂNCUŞI: Vineri, 19 februarie, zi de sărbătoare naţională

Ziua de 19 februarie a fost declarată  „Ziua Brâncuşi” pe 4 decembrie 2015 şi a intrat în vigoare trei zile mai târziu. 

Potrivit actului, ziua de 19 februarie este considerată, în mod oficial, sărbătoare naţională. Cu această ocazie, autorităţile centrale şi locale pot să organizeze şi/sau să sprijine logistic şi material manifestări cultural-artistice.

ZILE LIBERE 2016: Calendarul sărbătorilor legale în 2016. Câte zile libere vom avea în 2016

19 februarie este data la care, în anul 1876, în localitatea Hobiţa, s-a născut sculptorul român Constantin Brâncuşi.

Iniţiatorii actului au afirmat că Brâncuşi este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii şi ziua naşterii sale este sărbătorită pe tot mapamondul. Din acest motiv, românii nu trebuie să fie mai prejos.

„Constantin Brâncuşi, «părintele sculpturii moderne», cum a fost denumit prima dată de America, s-a născut pe 19 februarie 1876 în Hobiţa, România. Este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, iar ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal. Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii, făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră, pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi, să declarăm ziua lui de naştere sărbătoare naţională”, scria în expunerea de motive ce a însoţit propunerea legislativă.

Zilele libere lucrate în 2016 NU vor fi compensate financiar

Printre cele mai cunoscute opere ale sculptorului se numără „Coloana fără sfârşit”, „Poarta Sărutului”, „Masa tăcerii” şi „Domnişoara Pogány”.

19 februarie este zi lucrătoare

Noua lege stabileşte că 19 februarie este doar sărbătoare naţională, nu şi zi nelucrătoarepentru salariaţi. Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt stabilite exclusiv în Codul muncii.

Din moment ce Legea nr. 305/2015 n-a adus nicio modificare Codului muncii, lista zilelor de sărbătoare legală nelucrătoare a rămas neschimbată şi include:

  • 1 şi 2 ianuarie;
  • prima şi a doua zi de Paşte;
  • 1 mai;
  • prima şi a doua zi de Rusalii;
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
  • 1 decembrie – Ziua Naţională a României;
  • 25 şi 26 decembrie – prima şi a doua zi de Crăciun;
  • două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

CODUL MUNCII. Proiect care vizează durata timpului de muncă şi repausul săptămânal, depus la Senat

 

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Fructul care te ajută să te lași de fumat. Înlocuiește gestul de a duce țigara la gură și are beneficii uimitoare pentru organism
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Se spală în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie? Zilele în care nu sunt interzise treburile casnice
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Salariul muncitorilor necalificați din Timișoara stârnește polemici: „N-aveți idee câți oameni cu patru clase nu stau să fie slugile altora”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Blestemul filmului iubit de toți românii. Patru actori au murit în condiții stranii, după lansare
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Emil Hurezeanu refuză candidatura la președinție, discuții în Coaliție privind candidatura lui Crin Antonescu
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios