DIICOT: Femei dependente de droguri şi seropozitive, obligate să se prostitueze în Bucureşti şi Londra

Procurorii DIICOT au pus sub acuzare cinci suspecți, acuzați că au recrutat mai multe persoane de sex feminin dependente de droguri, printre care se află și minore, pe care le-au obligat să se prostitueze în București și Londra.
Filip Stan
19 feb. 2016, 14:37
DIICOT: Femei dependente de droguri şi seropozitive, obligate să se prostitueze în Bucureşti şi Londra

Anchetatorii au descoperit că două dintre femeile obligate să se prostitueze sunt purtătoare de virus HIV.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii efectuează cercetări față de suspecții D.P.M, D.C., D.T.L., L.V.G. și D.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.

Procurorii susțin că, începând cu anul 2007 și până în prezent, suspecții au recrutat mai multe persoane vătămate de sex feminin, minore și majore, pe care le-au transportat și adăpostit într-un imobil situat pe raza sectorului 3 din municipiul București, în scopul exploatării sexuale, prin practicarea prostituției atât în zona Piața Romană/Mihai Bravu, cât și pe teritoriul Marii Britanii, respectiv la Londra.

S-a reținut că suspecții au constrâns victimele prin menținerea stării de dependență a acestora față de substanțe stupefiante, iar două dintre persoanele vătămate sunt diagnosticate ca fiind purtătoare de virus HIV.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că suspecții au avut cunoștință despre faptul că una dintre victime este seropozitivă, aceasta fiind diagnosticată la data de 5 decembrie 2014.

La sediul DIICOT — Structura Centrală, au fost aduse la audieri cinci persoane.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

Citeşte şi Imagini şocante: Traficant de droguri, TORTURAT de rebeli proruşi

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Gemenele Timofte anunță cine va ocupa, de fapt, fotoliul de la Cotroceni. Este susținut în plan Divin, atât din punct de vedere numerologic, cât și astrologic
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI