Marea Britanie: Acordul lui Cameron, respins de susţinătorii unui „Brexit”

Principalii susținători ai campaniei pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană au respins acordul de reformă al premierului David Cameron, calificându-l un document slab ce "nu are mai multă forță decât un contract nesemnat", relatează agenția DPA.
Filip Stan
20 feb. 2016, 06:59
Marea Britanie: Acordul lui Cameron, respins de susţinătorii unui

„Acordul lui Dave nu are valoare mai mare decât hârtia pe care este scris”, a declarat Nigel Farage, liderul partidului anti-UE UKIP (Partidul Independenței Regatului Unit n.r.) într-o conferință la Londra.

„Ne cer să rămânem într-o uniune ce seamănă acum cu o clădire care a luat foc”. Dar „există o ușă de ieșire”, a adăugat el.

Citeşte şi: ACORD al liderilor europeni privind termenii menţinerii Marii Britanii în UE. Cum va fi afectată România

Potrivit lui Matthew Elliott, coordonatorul campaniei Vote Leave (Votați pentru ieșirea din UE), David Cameron „a făcut întotdeauna campanie pentru a rămâne în UE și a cerut doar modificări minore”.

„El va declara acum victoria, dar este una fără nicio valoare: instanțele UE încă ne controlează frontierele și legile, încă trimitem 350 de milioane de lire pe săptămână UE în loc de a cheltui acești bani aici pe prioritățile noastre, iar noi nu am luat înapoi nimic sub control”, a adăugat el.

Citeşte şi: Dosarul „Brexit”. Detalii cheie ale acordului obţinut pentru reformarea relaţiei dintre UE şi Marea Britanie

„Crucial, acest acord nu este obligatoriu și poate fi rupt de politicienii UE și judecătorii nealeși ai UE, așa că nu va avea mai multă forță decât un contract nesemnat”, a insistat Elliott, adaugă DPA.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Playtech.ro
O nouă escrocherie face victime printre români. Ai crede că un avocat ți-a trimis emailul acela...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cea mai bună ciorbă de miel din Transilvania. Ingredientele care o fac savuroasă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Se strică vremea în București după Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Vinerea Mare sau Vinerea Seacă. Importanța acestei zile pentru creștinătate
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai