Andrei Marga a depus jurământul şi după ce a semnat documentul aferent s-a îndreptat către şeful stattului cu mâna întinsă, însă acesta nu i-a răspuns la salut. Băsescu a avut o discuţie cu Marga agitând degetul arătător şi părând nemulţumit.
Abia după terminarea discuţiei, şeful statului i-a strâns scurt mâna ministrului de Externe.
Ministrul desemnat al Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, luni, că relaţia sau cu preşedintele Traian Băsescu va fi una constituţională, el reluând afirmaţiile sale că şeful statului şi-a ales greşit consilierii şi că a susţinut aplicarea de măsuri similare cu Mussolini.
„În legătură cu relaţia cu preşedintele, din partea mea va fi una constituţională. Vom respecta toţi Constituţia. Evident, nu suntem oameni necunoscuţi, am fost colegi în două guverne cu dânsul, ordinea de la şedinţele de guverne ne punea în mod fatal unul lângă altul. Am discutat de multe ori, nu e o problemă. I-am spus şi după instalare că şi-a luat consilieri care îl vor trimite într-un unghi mort, ceea ce s-a şi întâmplat. I-am mai spus că sunt greşite opţiunile şi în alte domenii”, a afirmat Marga, la audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
„Comparaţia cu Mussolini nu e făcută în ideea că el ar fi cititor de Mussolini sau că Băsescu ar urma linia lui Mussolini. Nu asta e problema. Problema este că dacă ne uităm cu luciditate şi comparăm măsurile luate în contextul crizei sunt aidoma cu cele luate în vremea lui Mussolini: reducerea unei Camere a Parlamentului Mussolini a propus-o, pentru că dorea să îi reducă pe socialişti (…) Tăieri prin desfiinţarea de şcoli şi licee, reducerea efectivului de profesori, trimiterea rapidă în pensii a câtorva sute de profesori. Sau folosirea dosarelor, fie dosare legate în cazul nostru de servicii de informaţii, fie dosare de altă natură, ca instrument de ţinere în frâu a unor politicieni sau de controlare a lor sau de eliminare a lor din viaţa politică. Îmi pare rău, dar, din păcate, fără să vrem, nu cred că preşedintele se ocupă de citirea lui Mussolini, dar din păcate măsurile de acolo vin, trebuie spus cu toată onestitatea. Asta nu e o jignire, dar e o constatare elocventă”, a spus Marga.