Ri Myong-Su, fost ministru al securității poporului, a fost prezentat de KCNA ca ‘șef al Statului Major al armatei poporului coreean’, într-o informație legată de un exercițiu militar condus de liderul nord-coreean Kim Jong-un.
Citeşte şi: Kim Jong-Un a mai luat un cap: Şeful Statului Major al armatei nord-coreene a fost EXECUTAT
Ri Myong-Su este menționat și într-o altă informație a KCNA despre exerciții ale armatei aerului.
Presa sud-coreeană a scris anterior că predecesorul său, Ri Yong-Gil, a fost executat la începutul lunii februarie pentru corupție.
De la venirea la putere a lui Kim Jong-un, în 2011, au apărut tot mai multe informații legate de execuțiile ordonate de el. Anul trecut, în jurul datei de 30 aprilie, ministrul apărării nord-coreean de la acea vreme, Hyon Yong-chol, a fost executat folosindu-se un tun antiaerian, după ce a provocat iritarea lui Kim Jong-un întrucât adormise în timpul unui eveniment militar și nu executase unele dispoziții primite, aminteşte Agerpres.
De la începutul acestui an, alți 15 demnitari nord-coreeni ar fi fost executați, potrivit serviciilor de informații sud-coreene.
În 2013, Kim Jong-un a ordonat executarea unchiului său Jang Song-thaek (unul dintre mentorii săi), acuzat de trădare.