Gabriela și Mihaela Modorcea locuiesc în New York, America, și au reușit la un moment dat să colaboreze cu cântăreții Kanye West și Jay Z la piesa Murder to Excellence de pe albumul Watch The Throne din 2011, unde pe fundal se auzea vocea lor cântând La la la.
După asta, Mihaela Modorcea a scos pe piață o carte de poezii „Wiched Clone” (n.r. Clona cea rea”), care costă 19, 99 dolari, cu care credeau că vor da lovitura. Din păcate, vârzările nu au fost foarte mari, iar surorile Indiggo, lansate pe piață ca și artiste, au dat greș și în poezie. Fetele au lansat chiar și reduceri cu ocazia zilei Îndrăgostiților, însă cum facebook-ul lor este foarte sărac și au doar 500 de like-uri nici acolo nu au avut un succes prea mare.
Surorile de la trupa Indiggo au fost unele dintre cele mai controversate apariții de pe scena muzicală din Romania. Gabriela și Mihaela Modorcea au încercat din răsputeri să se impună în România, însă fără succes, așa că au decis să ia drumul Americii, însă nici acolo nu au devenit staruri, așa cum își imaginau. În anul 2008, gemenele de la Indiggo au vrut să demonstreze ce pot și s-au înscris la show-ul de talente „America’s Got Talent”, unde s-au făcut de râs. El nu renunță la ideea de a deveni celebre și continuă să facă show-uri prin Statele Unite.