Traian Băsescu a vorbit relaţia sa cu Dan Voiculescu, care s-a denaturat, după spusele fostului şef al statului, din cauză că omul de afaceri a încercat să controleze justiţia. Fostul preşedinte a atras atenţia că actualul lider de la Cotroceni, Klaus Iohannis, şi alţi oameni politici, au căzut în capcana de a lua partea televiziunilor din trustul Intact, aflate în situaţia de a risca să fie evacuate din sediile în care funcţionează în prezent, ca urmare a executării silite a clădirilor care au fost confiscate de stat.
„Miza este una singură. Să nu fii tocat de Antene. Oamenii politici au fost penibili. Nu ştiau cum să acuze mai tare aplicarea legii. În cazul lui Iohannis au fost mai multe componente. A fost componenta Mihalache, care a fost surprins în anturajul lui Gâdea. Un alt element este propria situaţie a lui Iohannis. ŞI dânsul poate fi executat. Pe la sfârşitul anilor 90, daca va uitati in presa vremii am pierdut o locuinţă in prima instata, nu am mai aşteptat şi le-am predat cheile. A treia componentă este teama de Voiculescu. Teama este de trustul media pe care îl controlează. Klaus Iohannis nu este pregătit pentru un astfel de tratament. Eu nu mă sperii de vorbe după ce am înfruntat atâtea pe mare. Klaus Iohannis nu ma bate nici la fizică”, a spus Traian Băsescu, la România TV.
„Nu ne-am înţeles la bani la Grivco”
Traian Băsescu a recunoscut că, aşa cum a dezvăluit Dan Voiculescu, a fost la Grivco şi că a negociat cu Sorin Oancea tarifele de publicitate, dar că nu prea s-au înţeles la bani. Fostul preşedinte mai spune că Dan Voiculescu nu a reuşit niciodată să-l manipuleze.
„Klaus Iohannis a avut un comportament de slugă faţă de Voiculescu. Am mai negociat cînd l-am adus la guvernare. Când a fost soluţia imorală. Eu nu am niciun conflict cu Voiculescu. Eu doar reacţionez. Relaţia s-a rupt prin 2006. A înţeles că nu poate manipula prin Justiţie. El voia sa fie consultat, dar a primit un dos de palmă peste guriţă. Furia lui a fost legata de reticenţa mea de a-i pune oameni pe undeva”, a subliniat Băsescu.
Alte declaraţii făcute de Traian Băsescu la România TV:
Despre casa din Mihăileanu
„Eu am o neîncepere de urmărire penală. Nu vreau să renunţ la acea casă. Cei care fură bani să dea casele înapoi. Eu nu am furat bani. Când voi fura, atunci să mă căutaţi”.
Despre condamnarea fratelui său, Mircea Băsescu, în urma scandalului cu clanul Bercea
„Voi demonstra cu documente înscenarea din cazul fratelui meu. Plecaţi de la premisa că la prima încercare de şantaj a fratelui meu a fost informat Parchetul General. Nu ştiu dacă o să demonstrez cu acte înainte de judecarea apelului”.
Despre alegerile din 2016
„Am făcut ce a trebuit în politică. Plecaţi de la premisa că nu mai vreau nimic de la politică. Am interes să construiesc un partid. Nu am definitivat lista de candidaţi. Oamenii trebuie să aibă o experienţă medie de administraţie publică, educaţi, fără probleme în cv, fără doctorat plagiate. (…) Robert Turcescu este un apropiat al PMP. Ne ajută la comunicare. Cred că multe partide apelează la jurnalişti cu experienţă. Nu aş intra cu nimeni într-o luptă politică. Aş vrea să nu fiu nevoit să intru. E tot ce mi-aş dori„.
„Alegerile în doua tururi ar fi idealul democratic, dar legea într-un singur tur este prematur introdusă. Nu cred că legea nu e constituţională. Poate că România nu este pregătită pentru un singur tur, aşa cum nu a fost pregătită pentru votul uninominal”.
Despre guvernul Cioloş
„Este o bâlbâială în Guvern. Ministrul Sănătăţii a reacţionat dificil din punct de vedere al controlului informaţiei”.
Despre cazul bebeluşilor cu sindrom hemolitic-uremic
„Ştiţi ce face Maria Băsescu? Creşte trei nepoţi şi înainte de a intra în contact cu ei se spală bine pe mâini. Se spală cu săpun, cu detergent. Înainte de a le găti, se spală bine. De asemenea, nu se aproprie de ei cu linguriţa până nu se spală iarăşi bine.
Ministrul Tobă trebuie să plece. Tobă este plagiatorul care face parte din secta securităţii naţionale. Aţi văzut cum s-au pozat.
Fotografia a fost facuta in data de 17 iunie la Conferinta de prezentare a Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale si distribuita de pe contul jurnalistei Emiliei Şercan.
Traian Băsescu a subliniat că nimeni nu-şi doreşte să cadă Guvernul Cioloş. Guvernul Cioloş va rezista până la alegeri deoarece nicio formaţiune politică nu are interesul să vină acum la guvernare.
De asemenea, Traian Băsescu a punctat că doar o greşeală mare a preşedintelui ar putea să mai scoată oamenii în stradă pe modelul tragediei din Colectiv.