Fenomenele climatice extreme, mai frecvente, din cauza încălzirii globale

Episoadele de vreme extremă - valuri de căldură din ce în ce mai intense în Europa, secetă periodică în Africa, inundații din ce în ce mai devastoare pe insule - vor fi mult mai frecvente din cauza încălzirii climatice, iar diferențele regionale se vor accentua, potrivit unui raport citat de AFP.
Romania TV
12 nov. 2011, 17:09
Fenomenele climatice extreme, mai frecvente, din cauza încălzirii globale

Acest raport al Grupului de experți interguvernamental pentru evoluția climatului (Giec), discutat în această săptămână în Uganda și care urmează să fie publicat în zilele următoare, este munca cea mai completă desfășurată până în prezent în eforturile de măsurare a impactului pe care îl poate avea încălzirea climei asupra intensității și frecvenței fenomenelor climatice extreme.

Potrivit celor mai pesimiste scenarii stabilite de acest organism științific de referință în ceea ce privește clima, unele regiuni ar putea deveni practic de nelocuit, avertizează versiunea provizorie a rezumatului raportului, obținută de AFP.

„Dacă dezastrele vor surveni din ce în ce mai frecvent și/sau cu o amploare mai mare, unele regiuni vor deveni mai inadacvate ca zone de locuit sau de menținere a activităților de subzistență”, afirmă acesta.

În unele cazuri, emigrarea va deveni permanentă și va putea introduce noi presiuni în noile zone de primire, pentru regiuni ca atolii„, adaugă documentul.

Versiunea definitivă a rezumatului va fi dezvăluită vineri la Kampala, la încheierea unei reuniuni care a început luni în capitala ugandeză, cu circa zece zile înaintea deschiderii conferinței anuale a ONU privind clima, prevăzută pentru perioada 28 noiembrie – 9 decembrie la Durban, în Africa de Sud.

Pe un subiect sensibil, asupra căruia climatologii avansează prudent, analiza exhaustivă a mii de studii recente conchide că schimbarea climatică va crește frecvența și intensitatea valurilor de căldură, a cicloanelor și secetei.

Dar nu toate regiunile vor fi afectate cu aceeași intensitate sau în același mod, subliniază oamenii de știință.

În plus, amintește raportul, vulnerabilitatea zonelor populate depinde mai degrabă de gradul de pregătire și de capacitatea de a acționa, decât de evenimentele naturale extreme în sine.

Europa de vest pare să fie zonă de risc pentru valurile de căldură, mai ales pe țărmurile Mediteranei. Vara lui 2003, când temperaturile caniculare au provocat moartea a aproximativ 70.000 de persoane pe tot continentul, ar putea să fie o vară obișnuită la jumătatea secolului XXI, apreciază Giec în document.

Temperatura medie a planetei a crescut cu aproximativ 1 grad Celsius în secolul trecut. Oamenii de știință anticipează o creștere suplimentară de 1 până la 5 grade Celsius până în 2100, în funcție de nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES).

Statele Unite și Caraibii ar urma să se confrunte cu uragane cu potențial mai devastator decât în prezent din cauza rafalelor puternice de vânt și ploilor mai intense, arată raportul.

În micile state insulare, principala amenințare o reprezintă creșterea nivelului mării, sursa eroziunii zonelor de coastă, poluarea apei, pierderea terenurilor agricole și, în caz de furtună, creșterea riscului de inundații.

Deja măsurabile, aceste impacturi se vor înrăutăți „foarte probabil” pe măsura trecerii timpului.

„În unele cazuri, ar putea fi necesar să se aibă în vedere o evacuare permanentă”, apreciază rezumatul provizoriu al raportului.

În Africa de Vest, modelele climatice prevăd mai multă secetă în regiunile unde malnutriția este deja răspândită.

În Asia de Sud și Sud-Est, oamenii de știință se așteaptă la o dublare a frecvenței furtunilor violente. În estul continentului, canicula va fi din ce în ce mai intensă.

Acest raport urmează să contribuie la conținutul celui de-al cincilea mare raport Giec privind schimbările climatice, așteptat în 2014, în timp ce ultimul datează din 2007.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Cât costă să construieşti o casă de până în 100 mp, în 2025? Preţuri pentru manoperă
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Suprize mari în imobiliare. Cele mai ieftine apartamente din Capitală
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți