Kristen Pulisciano (38 de ani), mamă a doi copii, a fost omorâtă de partenerul ei de viaţă, Christopher Piantedosi (39 de ani), în faţa celor doi copii ai săi, o fată de 15 ani şi un tânăr de 20 de ani, relatează dailymail.co.uk.
Fiica victimei era acasă, cu părinţii ei în momentul în care s-a produs crima. Era în camera ei din locuinţa familiei situată în Burlington, în comitatul Middlesex, şi conversa pe Internet cu un prieten în momentul în care i-a auzit pe părinţii săi certându-se în bucătărie. Ea i-a spus prietenului că se duce să vadă depre ce este vorba şi că se întoarce imediat şi a lăsat iPad-ul deschis.
Când a ajuns în bucătărie, l-a văzut pe Piantedosi punând mâna pe un cuţit. „Ce faci, vrei să o omori pe mama?”, a spus fata. Bărbatul a împins-o pe mama ei în dormitor şi a înjunghiat-o de 34 de ori cu un cuţit de bucătărie, scena fiind urmărită pe iPad de prietenul cu care fiica victimei vorbea cu puţin timp înainte.
Prietenul adolescentei a auzit-o pe victimă implorându-l pe bărbat să nu o ucidă: „Chris, te rog, opreşte-te. Te iubesc”, i-ar fi spus aceasta partenerului său, care a fost de neînduplecat. „Trebuie să mori, trebuie să mori”, a răspuns el. Toate acestea au putut fi auzite „în direct” pe iPhone.
Anchetatorii au spus că moartea victimei a fost cauzată de o rană profundă în zona gâtului, aceea fiind lovitura fatală. Fiica victimei, care nu a putut să intervină să-şi salveze mama, şi fratele ei mai mare, în vârstă de 20 de ani, care nu a văzut atacul, au ieşit îngroziţi din casă strigând după ajutor. Criminalul fugise deja, dar s-a dus apoi singur la poliţie şi s-a predat.
Criminalul este cunoscut de poliţie, după mai multe incidente şi a fost poreclit „jefuitorul cu remuşcări”. Porecla i s-a tras după ce, anul trecut, s-a dus odată la uşa unei femei să îi înapoieze GPS-ul şi banii furaţi din poşeta femeii, în timp ce ea se afla la cumpărături. I-a trimis şi o scrisoare în care şi-a cerut iertare pentru fapta sa, pe care a semnat-o „un tâmpit”, mai scrie publicaţia britanică.
Piantedosi a fost arestat şi nu i s-a permis eliberarea pe cauţiune, iar cazul său va fi judecat de instanţă pe data de 7 iunie.