Migranţii au reacţionat agresiv încercând să ajungă în Macedonia, ei fiind nemulţumiţi de noile restricţii de trecere impuse.
Numărul imigranţilor care se află în zona Idomeni a fost estimat la 1.200 de persoane , cea mai mare parte dintre acestea fiind afgani, dar şi multe persoane fără documente care să le ateste identitate. Într-o zonă văzută din partea macedoneană se aflau aproximativ 600 de persoane înconjurate de poliţişti greci, a relatat un martor ocular citat de Reuters.
Autorităţile macedonene au impus, începând de luni, documente de călătorie suplimentare migranţilor care sosesc în Europa, inclusiv paşapoarte. Unele ţări folosite de migranţi ca şi coridor de trecere spre ţările mai bogate din nordul Europei au impus restricţii de trecere a frontierei, obligându-le indirect şi pe celalalte ţări aflate în reţeaua care primeşte imigranţi să impună, la rândul lor, restricţii.
Nu acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi cu Grecia, unde afluxul de imigranţi continuă dinspre turcia. De pildă, marţi dimineaţa, 1.250 de migranţi au ajuns la Atena cu feribotul, de pe trei insule. Unii dintre migranţi şi-au cumpărat bilete pentru Idomeni, însă nu se ştie încă dacă li se va permite să călătorească mai departe, la nord de capitala elenă.