Un poliţist din comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa, a ajuns la spital înjunghiat şi lovit la cap, după ce ar fi fost atacat de mai mulţi indivizi chiar în faţa locuinţei sale.
Poliţistul le-a spus superiorilor că i-a văzut pe bărbaţi când ieşeau din curtea sa cu casetofonul de la maşina în mână şi a încercat să-i imobilizeze. Poliţistul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul din Târgovişte, unde a rămas internat.
Anchetatorii spun că au deja un cerc de suspecţi, însă până la această oră nu au reuşit să dea de urma atacatorilor. Conform adevarul.ro, poliţistul atacat, agentul principal Ion Iorga, este cercetat de IPJ Dâmboviţa în dosarul furturilor de ţiţei din comuna Şelaru, iar varianta neoficială ar fi că acesta a fost atacat de cei pe care i-a trădat.