Hollande, Obama, Merkel și Cameron au discutat despre încetarea focului în Siria

Liderii francez, american, german și britanic au avut marți o convorbire telefonică asupra proiectului americano-rus de încetare a focului în Siria, a anunțat președintele francez Francois Hollande la sosirea sa în Peru, informează AFP.
Romania TV
23 feb. 2016, 20:53
Hollande, Obama, Merkel și Cameron au discutat despre încetarea focului în Siria

„O încetare a focului a fost anunțată, ea trebuie respectată în mod absolut și cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a declarat șeful statului francez presei după această convorbire de aproape o oră.

Subliniind că a sosit în Peru „într-un context internațional deosebit de greu”, Hollande a afirmat că președintele american Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron și el însuși depun eforturi comune pentru „a permite tranziția politică”.

„Presiunea trebuie exercitată asupra regimului sirian și susținătorilor săi, în acest caz Rusia, pentru a pune capăt bombardamentelor și ajutorul umanitar să poată fi livrat, în special la Alep, oraș martir”, a adăugat el.

„Este timpul, altfel refugiații vor continua să vină și va fi în Turcia o situație umanitară absolut de nesuportat”, a subliniat el.

Citeşte şi: ARMISTIŢIU în SIRIA: SUA şi Rusia au ajuns la un acord. De când intră în vigoare

Într-un comunicat, Palatul Elysee a declarat că cei patru lideri „speră că acordul privind încetarea ostilităților să intre în vigoare cât mai curând posibil”.

De asemenea potrivit președinției franceze, ei „au indicat că vor fi foarte atenți la respectarea angajamentelor luate la 11 februarie de Grupul internațional de sprijin pentru Siria, mai ales oprirea loviturilor Rusiei și ale regimului sirian asupra grupurilor opoziției moderate și civililor”.

Regimul sirian și-a dat marți acordul pentru proiectul SUA-Rusia de încetare a focului în Siria prevăzută să înceapă vineri la 22.00 GMT, aminteşte Agerpres.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cât costă, de fapt, chiria în Grecia pentru o lună de zile. Mulți români stau în vacanță în Thassos, după ce și-au închiriat case la prețuri ireal de mici. Este afacerea momentului
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Fast food fără ulei. Aripioarele de pui ies senzațional de crocante. Trei rețete de făcut acasă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
RĂSTURNARE de SITUAȚIE! Când ar fi murit Andrei Versace, de fapt. Detalii șocante ies la iveală, prietenul lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
China intenționează să construiască un tren de mare viteză de 13.000 kilometri până în SUA
MediaFlux
Răsturnare de situație privind TESTAREA ANTIDROG a șoferilor
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'