Conform studiului menționat, Partidul Nostru, al controversatului om de afaceri Renato Usatîi, este creditat cu cele mai multe opțiuni de vot — 19,8%, acesta fiind urmat, cu 12,8%, de Partidul Socialiștilor, al lui Igor Dodon.
Pe lângă cele două partide care militează pentru o apropiere de Rusia, ar mai trece pragul electoral de 6% două formațiuni — platforma civică Demnitate și Adevăr, organizatoarea protestelor antiguvernamentale de la Chișinău, cu 8,3% din intențiile de vot, și Grupul de inițiativă condus de fostul ministru al educației Maia Sandu, cu 6,2% din opțiuni.
Formațiunile proeuropene aflate în prezent la guvernare — Partidul Democrat, al lui Marian Lupu, și Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu — nu ar mai acumula numărul necesar de voturi pentru a intra în parlament, ele fiind creditate cu 4,3% și, respectiv, 1,2% din voturi. Cu 3,7%, nici Partidul Popular European, al fostul premier Iurie Leancă, nu ar trece pragul electoral de 6%, în timp ce Partidul Liberal Democrat — condus în prezent de ex-premierul Valeriu Streleț după ce Vlad Filat a fost arestat sub acuzații de corupție — ar obține doar 0,5% din voturi, o scădere dramatică față de 14%, în februarie 2015, încrederea în această formațiune începând să scadă rapid mai ales după ce PLDM s-a retras în opoziție.
Creditat cu 3,2% din opțiuni, nici Partidul Comuniștilor, al lui Vladimir Voronin, formațiune ce dispune în prezent de doar șapte deputați după ce 14 parlamentari au părăsit partidul alăturându-se noii majorități parlamentare (democrați, liberali și un grup de deputați liberal-democrați), care a învestit la 20 ianuarie guvernul condus de premierul Pavel Filip.
Comentând rezultatele acestui studiu, analistul politic Anatol Țăranu consideră că scăderea dramatică în sondaje a partidelor aflate la guvernare se explică prin faptul că acestea, prin acțiunile lor, au compromis ideea de integrare europeană. El a atras atenția că accederea la putere a partidelor de stânga, tot mai probabilă în situația în care nu există o alternativă bine cristalizată a formațiunilor aflate la guvernare, ar putea pune în pericol parcursul european al Republicii Moldova, ceea ce ar duce la schimbarea orientării acestui stat spre Est.