După ce luni peste 100 de manifestanţi au fost reţinuţi la Moscova, protestatarii au ales marţi o metodă paşnică de protest… au dormit la soare sau au jucat badminton în piaţa Staraya Ploschad din apropierea Kremlinului.
„Acest protest are la bază nelegitimitatea guvernării lui Vladimir Vladimirovici Putin. Cel pe care nimeni nu-l vrea, dar el doreşte să ne conducă pentru încă 6 ani”, a spus unul dintre protestatari. „Ceea ce vedeţi aici este o „vacanţă a poporului” care coincide cu procedura de numire şi instalare a lui Medvedev în funcţia de premier al Federaţiei Ruse. Toţi cei care s-au strâns aici sunt de părere că politica în ţară trebuie schimbată”, a explicat un altul.
Simpatizanţii opoziţiei ruse spun că protestul lor este legal şi se aşteaptă ca lumea să li se alăture pe parcursul zilei. Astăzi liderul Frontului de Stânga Serghei Udalţov şi bloggerul anticorupţie Aleksei Navalnîi, au fost arestaţi după ce au organizat un miting în cursul nopţii, în apropiere de Kremlin, a declarat avocatul lor.