O pacientă de la secţia de psihiatrie a Spitalului Municipal din Râmnicu Vâlcea a dat foc unui cearşaf din salonul în care era internată, apoi incendiul s-a extins.
Toţi pacienţii din secţie, bolnavi cu grave probleme psihice, au fost evacuaţi iar medicii au chemat pompierii. Conform adevarul.ro, intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca doar o uşă de termopan să fie distrusă de flăcări.
„Până la stingerea incendiului, a ars o uşă de termopan care făcea separaţia între o cameră şi holul secţiei. Imediat după producerea incendiului, persoanele internate în secţie au fost evacuate nefiind nimeni rănit. Incendiul a fost stins la scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei„, a spus plt. adj. Octavian Fulger, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. La scurt timp după stingerea incendiului, medicii şi-au reluat activitatea.