Legea responsabilităţii fiscale stabileşte că nu pot fi emise acte normative pentru majorarea salariilor sau a pensiilor cu şase luni înainte de alegeri.
„Varianta luată în calcul este însă ca această a doua tranşă să fie anunţată din timp, dar acordată efectiv în luna decembrie, după organizarea alegerilor, astfel încât să nu fie încălcate prevederile legale”, au arătat sursele.
După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%.
Premierul Victor Ponta a anunţat recent că salariile bugetarilor vor creşte de la 1 iunie cu 8%, diferenţa de până la 15% urmând să fie acordat tot în cursul anului 2012, în luna octombrie sau noiembrie.
Guvernul a negociat cu FMI ca banii reţinuţi ilegal pensionarilor drept contribuţii de asigurări sociale de sănătate să le fie restituiţi în 16 tranşe, corespunzător celor 16 luni anterioare, din perioada 2011-aprilie 2012, în care pensionarii au fost obligaţi să verse la buget aceste sume, informează Mediafax.