Aflat în vizită pe o insulă din Pacific, Francois Hollande a fost protagonistul unui ritual tradiţional.
„În timpul unei ceremonii pe insula Wallis, şeful statului s-a aplaudat singur atunci când s-a auzit numele său”, au scris jurnaliştii de la Figaro, care au punctat că toţi ceilalţi prezenţi au păstrat liniştea.
Ulterior, s-a aflat că aceasta este tradiţia. Mai exact, oaspetele trebuie să aplaude de trei ori atunci când îşi aude numele.