Cei capabili să îşi petreacă ore bune pe şaua unei biciclete, să parcurgă uneori între 30 şi 70 de kilometri pe zi şi au şi ceva bani în buzunar, nu ar trebui să rateze un concediu pe bicicletă într-o zonă pitorească din ţară. La prima vedere o astfel de vacanţă este cam scumpă pentru români, dar promotorii spun că merită până la ultimul bănuţ.
„Sunt foarte puţini români care cumpără un pachet turistic pentru o vacanţă pe bicicletă. Cei mai mulţi dintre turiştii noştri sunt străini. Anul trecut nu am avut nici un turist român. Zilele trecute a sunat o doamnă interesată de un tur al nostru. Pentru ea şi fiul ei de 11 ani. Românii încep să se intereseze, dar sunt foarte reticenţi vizavi de preţ”, a spus pentru RTV.NET, Marian Tirla, ghid turistic, administrator al site-ului activetravel.ro.
Preţul unei vacanţe cu şapte nopţi de cazare se ridică la 750 de euro. Cazarea se face în hoteluri sau pensiuni turistice şi include mic dejun şi asistenţă turistică. Preţul mai include bicicleta, transferurile bagajelor cu maşina, precum şi asistenţă auto pentru cazul în care turistul nu vrea să termine traseul.
Ce faci întro-zi pe bicicletă
Cele mai multe trasee pentru turiştii pe bicicletă sunt stabilite în zone turistice binecunoscute pentru obiectivele turistice aflate în vecinătate.
„Bicicleta ne ajută să ne deplasăm între obiectivele propuse în ziua respectivă. Se vizitează mănăstiri, muzee, sate și fortificații săsești, tot ceea ce este de vizitat în zona respectivă”, a spus Mircea Olaru, administratorul site-ului enjoytransylvania.ro.
Turismul pe bicicletă este ceva nou pentru ţara noastră, motiv pentru care românii sunt reţinuţi. „Turiştii români nu sunt obişnuiţi cu acest gen de turism, trebuie educaţi în acest sens. Se poate spune că de la an la an sunt interesaţi tot mai mulţi conaţionali de cicloturism”, a precizat Mircea Olaru.
Preţul final al unei excursii final este stabilit de numărul persoanelor participante la turul repectiv.
Tururi de o zi
Traseele şi durata unei excursii pe bicicletă sunt stabilite de turist.
„Durata minimă pentru un tur cu bicicleta este de o zi. Spre exemplu, pentru o zi în zona Urlaţi, Prahova, costă în jur de 100 de lei. Preţul include transportul şi o masă”, a spus Mircea Olaru.
Pachetele turistice sunt concepute pe patru niveluri, foarte ușor, uşor, mediu şi avansat, astfel încât cei fără pregătire sau condiţie fizică să nu aibă de suferit. Spre exemplu, pentru nivelul avansat, enjoytransylvania.ro propune pachetul turistic „Cele mai înalte cățărări”. Este o vacanță de şapte zile în care se parcurg cele mai înalte șosele din Carpații Meridionali: Transalpina, Transfăgărășan, Păltiniș şi Pasul Giuvala.