Prima „lecție” este centrată pe structura externă a cărții, prin acest lucru înțelegând partea vizibilă a volumului, cu care are contact oricine, scrie artacartii.blogspot.ro.
Citeşte şi Cartea poliţistului Marian Godină se bucură de un mare succes: a câştigat în câteva ore mii de euro
Această listă este una generală, de început și nu conține toate părțile componente ale tuturor stilurilor istorice.
1-2. Coperțile sau scoarțele sunt părțile rigide ale cărții, care susțin paginile pentru a fi lecturate și în lipsa unei suprafețe tari. Sunt făcute din carton gros (mucava) sau lemn, în cazul cărților vechi. Coperta anterioară estea cea din față, cea mai vizibilă, având deseori titlul și/sau autorul imprimate pe ea, în timp ce coperta posterioară este cea din spate, mai puțin vizibilă și din acest motiv mai puțin decorată.
3. Cotorul. Este partea de legătură dintre coperți, de obicei convexă (rotundă) sau dreaptă. Este cea mai vizibilă parte a cărții puse pe raft. Poate fi simplu, ornat, cu sau fără nervuri, etc,..
4. Capul este partea superioară generală a cărții, dar în special a cotorului.
5. Piciorul este partea inferioară generală a cărții, dar în special a cotorului.
6. Învelitoarea este materialul în care este învelită coperta. Poate fi piele veritabilă (inclusiv pergament), piele reconstruită, materiale sintetice (poliuretan, balacron, baladek), pânză (calico, buckram, pegamoid / pergamoid, brocart, mătase), hârtie marmorată, papirus, etc.
7. Șanțul sau falțul este adâncitura formată de învelitoare între cotor și copertă, partea externă a articulației cărții. Este partea cea mai flexibilă a scoarței.
8. Umărul. Nu există un consens: unii legători numesc Umăr fie șantul în sine, fie partea de cotor rotunjită adiacentă șanțului, iar fiecare susține varianta proprie.
9. Nervură. Este elementul orizontal ridicat plasat pe cotor la anumite intervale. Nervura poate fi reală (sfoara sau șiretul pe care sunt cusute foile, acoperită de piele) sau artificială / falsă (bucăți de piele sau carton gros lipite pe cotorul gol). La noi s-a încetățenit un termen relativ incorect, venit pe filieră germană, anume Bind (pl: binduri).
10. Câmpul sau intervalul este spațiul dintre două binduri. De obicei sunt toate egale, iar în anumite cazuri istorice, câmpul piciorului este mai înalt, pentru a evita iluzia optică a inegalității câmpurilor când cărțile sunt privite de jos. Câmpurile pot fi goale sau pline, iar cele pline pot fi decorate sau scrise. De obicei, al doilea câmp dinspre cap conține titlul operei iar al doilea sau al treilea câmp de la picior conține autorul. Anumite câmpuri dinspre picior conțin data publicării și/sau numele sau inițialele posesorului.
11. Ornamentul în timbru sec este plasarea unei unelte calde pe materialul moale pentru a lăsa o formă în relief. Se mai numește și Blind.
12. Poleiala, poleitura sau ornamentul în auriu este similară timbrului sec însă este folosită o foiță fină de metal prețios (aur, argint) sau o folie sintetică acoperită cu un strat extrem de subțire de metal (folio), pentru obținerea unui efect cât mai vizibil.
13. Blocul cărții este suma filelor unei cărți.
14. Tranșa sau Șnitul este partea periferică a blocului de carte. Una din cele patru limite ale blocului este legat (cusut sau lipit), celelalte trei fiind libere și vizibile. Aici este vorba de tranșa superioară a cărții. Tranșele pot fi tăiate sau netăiate, zimțate sau netede iar cele netede pot fi decorate: fie pictate, fie aurite (goldșnit), fie marmorate, fie gofrate (sculptate).
15. Forzațul sau contracoperta este foaia care face legătura dintre copertă și blocul de carte. Poate fi cusut (cărți vechi) sau lipit (cărți noi), realizat dintr-o hârtie mai groasă decât filele, adesea colorată, marmorată, pictată sau din materiale speciale (piele, pluș, mătase, etc). Forzațul mobil este jumătatea foii care este liberă, plasată înspre blocul cărții.
Citeşte şi Raport ANP: Dan Voiculescu muncea şi scria cărţi în acelaşi timp, în închisoare
16. Capitalbandul este o limită decorativă a blocului de carte dinspre cotor și poate fi cusut, în cazul cărților vechi sau lipit, în cazul cărților noi, prezentându-se ca o linie groasă de material textil cu diverse modele. Are un rol triplu: estetic, de a masca partea de sus a cusăturii blocului, structural, de a întări cusătura (la cartea veche) și practic, de a umple golul (oricât de mic ar fi) dintre cotorul cărții și cotorul coperții, la cartea nouă, pentru a nu permite prafului și insectelor să intre în golul format.
17. Tranșa inferioară este una din cele trei tranșe, aflată înspre picior.
18. Tranșa verticală, mai este numită și laterală sau din față (dacă vom privi cartea pe cant). Toate cele trei tranșele pot suporta același tratament (vezi nr.14)
19. Forzațul fix este jumătatea forzațului care se lipește pe interiorul coperții. Forzațul fix anterior (al coperții din față) este de obicei locul preferat al ex-librisului, iar sub cel posterior (din spate) poate exista semnătura legătorului, în cazul legătoriei de artă.
20. Articulația internă, aflată pe partea opusă șanțului, este îndoitura mediană a forzațului și câteodată poate fi dublată de un ștraif de piele sau de imitație de piele pentru a preveni ruperea forzațului în cazul cărților deosebit de uzitate (cărți de cult, dicționare, etc)
21. Ainșlagul este un termen de origine germană care desemnează acea parte a învelitorii care trece dincolo de marginile scoarțelor și este lipită pe interiorul acestora pentru a o fixa. Ainșlagul este de obicei mascat de forzaț, iar la anumite cărți vechi este decorat (dantelat). Tot din ainșlag face parte și Cantul, partea laterală a coperții, grosimea, care poate fi deasemenea ornat fie în sec, fie în auriu.
22. Foaia de gardă este prima foaie a blocului de carte, putând fi albă sau ocupată de diverse elemente (sigle, ex-librisuri, blazoane, semnături de proprietate, ștampile, numere de ordine, dedicații scrise, etc)
23. Foaia de titlu este cea de-a doua foaie și prezintă auorul, titlul, subtitlul, editura sau tipograful și anul apariției, eventual mențiunea ediției curente.
24. Tresul mai este numit și semn de carte. Este elementul folosit pentru a marca pagina la care cititorul și-a înrerupt lectura sau la care se află un pasaj extrem de uzitat. Poate fi fix (atașat cotorului) sau mobil (detașabil), din diverse materiale (mătase, piele, etc), poate fi singular sau multiplu (o carte liturgică poate avea și 10 tresuri) iar tresul fix are de obicei lungimea tradițională cu puțin mai mare decât diagonala blocului de file, pentru a evita pierderea acestuia.
Cunoscătorii ştiu, la toate acestea ar mai fi de adăugat ferecătura, lanțul sau clema-plic islamică, dar acestea nu apar în toate cărțile.