„Cel mai scurt termen posibil este de 150 de zile, iar cel mai lung, de 250 de zile”, a indicat ministrul, referindu-se la procedurile juridice care trebuie urmate.
În aceeași conferință de presă, ministrul justiției a acuzat Uniunea Europeană că își încalcă mandatul prin încercarea de a impune cote de relocalizare statelor membre. „Opinia noastră este că UE nu are nicio autoritate de a ordona așezarea obligatorie a unor persoane într-o țară anume. UE nu are o astfel de jurisdicție”, a subliniat Laszlo Trocsanyi.
Comisia Europeană a declarat joi că „nu înțelege” decizia Budapestei, anunțată miercuri de premierul Viktor Orban, de a organiza acest referendum, în condițiile în care programul de repartizare de refugiați a fost hotărât printr-un „proces decizional asupra căruia au căzut de acord toate statele membre, în virtutea tratatelor (europene)”, notează Agerpres.
Circa 8 milioane de alegători vor fi chemați să răspundă la întrebarea: ‘Vreți ca Uniunea Europeană să decreteze o relocalizare obligatorie de cetățeni ne-ungari în Ungaria fără aprobarea parlamentului ungar?’.
În mai 2015, 63% dintre unguri și-au exprimat opoziția față de programul de relocalizare al UE, doar 27% declarându-se în favoarea mecanismului.
Pentru ca referendumul să fie declarat valid, rata de participare trebuie să fie de cel puțin 50% din numărul celor înscriși pe listele electorale.