OTRAVA DIN ALIMENTE. Siguri şi tu o consumi zilnic, dar nu ştii cât de dăunătoare poate fi

Și sarea - nu numai zahărul - joacă un rol în diabet, potrivit unor cercetători francezi care au ajuns la această concluzie ocupându-se de chirurgia obezității, relatează AFP.
Iulian Tudor
27 feb. 2016, 12:25
OTRAVA DIN ALIMENTE. Siguri şi tu o consumi zilnic, dar nu ştii cât de dăunătoare poate fi

În studiu lor, publicat în revista medicală americană Cell Metabolism, ei apreciază că descoperirea ar putea duce la conceperea unor noi măsuri de prevenire. „Simple măsuri dietetice, cum ar fi scăderea consumului simultan de sare și zahăr, ar putea preveni sau trata diabetul de tip 2 (cel mai frecvent)”, afirmă cercetătorii, menționând și posibilitatea realizării unor noi medicamente.

Ei au ajuns la această concluzie studiind porci pitici care fuseseră supuși unei operații de chirurgie a obezității de tip bypass, constând în modificarea circuitului alimentar prin scurtcircuitarea unei părți a stomacului și intestinului.

În Franța au fost operați în ultimii ani peste 200.000 de pacienți cu obezitate severă, cu rezultate spectaculoase uneori în privința pierderii în greutate, dat și a diabetului, boală asociată adesea cu obezitatea.

„Ne-am întrebat de ce bypassul ameliorează atât de spectaculos diabetul, cu o scădere foarte rapidă a glicemiei (nivelul de zahăr din sânge), chiar înainte de orice slăbire”, a declarat AFP profesorul Francois Pattou, autorul principal al studiului.

Cercetarea pe porcii pitici — a căror alimentație seamănă cu cea a oamenilor — a arătat că absorbția de glucoză de către organism era mai scăzută când se făcea doar în partea inferioară a intestinului, ca în cazul porcilor operați, și nu în partea superioară, ca la cei neoperați. Sarea este necesară absorbției de glucoză.

Amânând, cu ajutorul operației, momentul în care bila, cu un conținut ridicat de sare, întâlnește bolul alimentar, „se reduce absorbția de glucoză”, explică profesorul Pattou, chirurg și cercetător la Inserm din Lille.

Pentru a confirma rolul sării, cercetătorii le-au dat apoi cantități mari porcilor pitici, observând o creștere a glicemiei după masă. Profesorul Pattou consideră că aceste rezultate confirmă influența sării din alimentație asupra creșterii glicemiei, fapt sugerat deja de un studiu israelian publicat în urmă cu câteva luni.

În acel studiu, conținutul de sare era al patrulea element care influența creșterea glicemiei, după conținutul de zahăr din mâncare, boala diabetică și ora meselor de peste zi (glicemia mărindu-se mai mult după cină), încheie AFP.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Singura țară din UE în care prețul caselor a scăzut. În România a avut o creștere abruptă, printre cele mai mari din Europa
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Suprafața minimă legală pe care trebuie să o aibă o locuință. Mulți dezvoltatori imobiliari nu respectă
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți