MĂRTURII EMOŢIONANTE ale eroului care a salvat un copil din maşina căzută în Dâmboviţa VIDEO

Un tânăr din Focşani a ajuns erou la Bucureşti. Fiul unui revoluționar a sărit în apa rece a Dâmboviţei pentru a salva o familie care plonjase cu maşina în râu. Tânărul a reușit să salveze fetița familiei. Mama a supraviețuit și ea accidentului, tatăl însă nu a putut fi salvat, informează România TV.
Iulian Tudor
28 feb. 2016, 13:23
MĂRTURII EMOŢIONANTE ale eroului care a salvat un copil din maşina căzută în Dâmboviţa VIDEO

Alexandru este fiul revoluționarului Corneliu Puiu. Se ducea spre casă când s-a produs accidentul.

Când am văzut aglomeraţia de maşini, m-a luat un sentiment de groază, moment în care nu am putut să mai stau să gândesc prea mult. Am zis că trebuie să intru, să ajut„, a declarat tânărul, la România TV.

Băiatul a sărit în apă fără să stea pe gânduri şi a reuşit să salveze viaţa unei fetiţe.

Am încercat să sparg geamul maşinii, pe partea cealaltă de unde a fost scoasă femeia. Apa fiind foarte rece, nu puteam să îmi ţin respiraţia când am încercat să mă bag sub maşină. Am forţat uşa maşinii, am reuşit să o deschid. Am rabatat scaunul şi am reuşit să bag mâna să scot copilul. Am adus copilul la mal, m-am întors şi am reuşit să scot şi bărbatul„, a spus Alexandru.

Fetiţa, deşi era inconştientă când a fost adusă la mal, a fost salvată de un poliţist care a resuscitat-o până la sosirea ambulanţei. Mama copilei a scăpat şi ea, însă tatăl nu a mai putut fi adus la viaţă. Tânărul salvator susţine că bărbatul avea o rană adâncă la cap.

Dacă avem o atitudine statică în orice privinţă, nu ştiu ce se va întâmpla cu noi. Cei care au acest impuls, consider că ar trebui să acţioneze indiferent de situaţie, în orice clipă„, a spus tânărul.

O altă tragedie s-a petrecut în zonă în urmă cu două zile. Atunci o tânără de 26 de ani a murit după ce a căzut cu maşina în râul Dâmboviţa.

Citeşte şi TRAGEDIE în Capitală. O maşină în care se afla o familie cu un copil a căzut în Dâmboviţa. Tatăl a murit VIDEO

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Interdicție pe STRĂZILE din România. Șoferii sunt ARESTAȚI pentru 30 de zile
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Vestea momentului despre Facebook. Se întâmplă doar în UE
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Medicii au CONFIRMAT! Ce se intampla cu Joe Biden in aceste momente
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. Adio, dragă DOAMNĂ! Muzica ei va fi eternă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Noi trageri Loto pe 18 iulie 2024: Reporturi semnificative la toate categoriile
MediaFlux
SCANDAL la Casa de Pensii. Ce se întâmplă cu adeverințele pentru pensii
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'