PSD şi ALDE ar putea desemna un candidat comun pentru alegerile la Primăria Capitalei. Valeriu Zgonea a punctat în weekend că Gabriela Firea este în măsurătorile PSD cu prima şansă, dar nu a fost validată de conducerea partidului.
Dacă PSD şi ALDE nu se înţeleg, partidul lui Tăriceanu are şi o soluţie de rezervă surprinzătoare: unul dintre oamenii lui Ponta, care sa candideze la primărie.
Negocierile dintre PSD şi ALDE trebuie să ajungă la un acord final în această săptămână în privinţa alegerilor locale pentru Bucureşti.
Citeşte şi: ALEGERI LOCALE 2016: Călin Popescu-Tăriceanu, susţinut de PSD la Primăria Capitalei – surse
PSD i-a propus lui Tăriceanu să candideze chiar el la Primăria Capitalei, însă liderul ALDE nu vrea să îşi asume aceasta candidatură, dar au o variantă de rezervă. Vor să-l susţină pe Sorin Cîmpeanu, un apropiat al fostului premier Victor Ponta, care face parte şi din fundaţia acestuia, transmite RomâniaTV.