„Consilierii generali ai Partidului Social Democrat s-au abținut azi (n.r. – luni) la votul pe marginea Bugetului Capitalei pe 2016, deoarece acesta a fost întocmit și votat de PNL cu nesocotirea evidentă a adevăratelor nevoi ale bucureștenilor. Este un buget construit în stilul consacrat al PDL și preluat acum de marele PNL, cu alocări generoase pentru băncuțe, statui și panseluțe, dar insuficiente pentru spitale, școli, grădinițe și alte obiective de investiții care ar putea aduce o creștere a calității vieții bucureștenilor”, se arată într-un comunicat transmis de PSD București.
Un caz special semnalat de consilierii PSD este cel al RADET, pentru care au fost repartizate sume „insuficiente”, atât pentru subvențiile acordate populației, cât și pentru investițiile necesare.
„Bugetul așa-zis liberal votat în Consiliul General a fost alcătuit pe principiul pedelist — austeritate pentru cetățeni și bunăstare pentru clientela de partid. În felul acesta obiectivul de a aduce Bucureștiul la standardele unei capitale din Uniunea Europeană este tot mai departe”, a declarat președinta PSD București, Gabriela Firea, citată în comunicat.
Ea a menționat că este „profund dezamăgită” de faptul că actuala majoritate din CGMB nu a ignorat doar propunerile și solicitările opoziției, dar a refuzat dialogul cu reprezentanții sindicatelor din RADET și RATB, nemulțumiți de acest buget.
„Acest mod de a face administrație publică va trebui schimbat din temelii”, a conchis senatoarea PSD.
Consilierii generali au adoptat, în ședința de luni, bugetul Capitalei pe 2016.