Tată şi fiu, în misiune în Afganistan

Tată şi fiu, se află pentru prima dată împreună în misiune pe frontul din Afganistan. Plutonierul adjutant Alexandru Nişcoveanu este la a cincea misiune într-un teatru de operatii, însă, de data aceasta se află împreună cu fiul său în vârstă de 27 de ani.
Alina Costache
01 mart. 2016, 15:38
Tată şi fiu, în misiune în Afganistan

„Aceasta este o misiune deosebită pentru că sunt împreună cu fiul meu și am o responsabilitate mult mai mare, comparativ cu celelalte. Este o provocare, mai ales că se întâmplă uneori să ieșim împreună în patrulă ori să iasă el singur iar eu sa mă gândesc încontinuu că o să se întoarcă sănătos înapoi în bază. Am fost și în Angola în anul 1995, în Irak în 2005, și în Afganistan de două ori, însă acum sunt aici cu băiatul meu iar asta, pe de o parte, mă alină și, pe de altă parte, mă face sa mă gândesc și mai mult la soția mea care ne așteaptă pe amândoi acasă”, a spus plutonierul Alexandru Nişcoveanu, potrivit armataromaniei.ro.

Fiul său,soldatul Florin-Cristian Nişcoveanu, este pentru prima dată într-un teatru de operaţii şi este foarte mândru că se află în misiune împreună cu părintele său.  

„Am 27 de ani, exact vârsta pe care o avea tatăl meu când a plecat prima oară în Angola. De doi ani sunt în armata, însă de la 6-7 mergeam cu tata la el la unitate și-mi plăcea enorm uniforma, colectivul și absolut tot ceea ce ține de armată. Acum, când sunt aici, simt siguranța faptului că tata e aproape de mine. Sfaturile pe care care le primesc de la el mă fac să mă simt mult mai sigur pe mine. Când am plecat de acasă ne-am promis amândoi că ne vom îndeplini obiectivele și că ne vom întoarce sănătoși la mama care ne așteaptă cu sufletul la gură. Fericirea ei va fi de două ori mai mare când ne va strânge în brațe. De 8 martie nu vom fi lângă ea, însă ea știe că pentru noi e cea mai importantă persoană. Mamă, promit că, toată perioada pe care am s-o petrec aici, am să țin cont de toate sfaturile tale și nu am să te dezamăgesc! „

Sunt cuvintele emoționante ale unui tată și ale unui fiu care se află, pentru prima dată, împreună într-un teatru de operații.

Citeşte şi IMAGINI REVOLTĂTOARE. Militari români întorşi din Afganistan, culcaţi PE JOS într-o sală de sport

 

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
Permis de conducere reînnoit din 2 în 2 ani. Legea nu-ți permite să conduci dacă nu faci testele
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Viața la bloc. Probleme foarte mari cu panourile fotovoltaice
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
UE a dat ORDIN! Mașinile pe benzină și motorină sunt INTERZISE! De când NU se mai vând
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Melania Trump susține că democrații și presa au alimentat tentativele de asasinat asupra soțului ei
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore