Ponta: A doua tranşă de majorare a salariilor va fi în decembrie

Premierul Victor Ponta spune că a doua tranşă de majorare a salariilor bugetrailor va fi aplicată la 1 decembrie, aşa cum s-a convenit în negocierile cu Fondul. Precizările lui Ponta vin după ce oficialul FMI, Jeffrey Franks, a anunţat că recuperarea totală a salariilor se va face anul viitor.
Romania TV
09 mai 2012, 08:00
Ponta: A doua tranşă de majorare a salariilor va fi în decembrie

Decizia am luat-o ieri, se va aplica pentru că este în conformitate cu negocierile pe care domnul Florin Georgescu le-a purtat cu FMI”, a spus Ponta, întrebat despre declaraţiile lui Jeffrey Franks privind creşterea salariilor bugetarilor, transmite corespondentul Mediafax.

Întrebat despre data la care va fi acordată ce-a de-a doua tranşă de majorare, premierul a răspuns: „1 decembrie”.

Într-un comunicat remis de Biroul de presă al Executivului se arată că „angajamentului Guvernului României, condus de Primul – Ministru Victor Ponta, este acela ca reîntregirea salariilor bugetarilor să aibă loc în două tranşe, până la finalul anului 2012. Prima dintre acestea, de 8%, va fi acordată începând cu 1 iunie 2012, iar a doua etapă de majorare va fi cel mai târziu în decembrie 2012. Acest angajament al Guvernului României se bazează pe negocierile purtate cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale. Decizia Guvernului este una fermă şi în conformitate cu negocierile purtate cu FMI”.

Guvernul precizează că tot de la 1 iunie, în tranşe lunare egale cu ceea ce guvernele trecute au încasat greşit, se va începe restituirea sumelor către pensionarii cu pensii de peste 740 lei.

Recuperarea totală a salariilor de la nivelul din iunie 2010 va fi posibilă doar anul viitor, întrucât Guvernul Ponta a decis să plătească banii aferenţi contribuţiilor reţinute la pensii şi nu poate majora salariile cu mai mult de 8%, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.

„Am convenit să permitem o uşoară relaxare a ţintei de deficit cash, de la 1,9 la 2,2% din PIB. (…) Suma disponibilă nu va fi suficientă pentru a permite recuperarea totală imediată a salariilor, cât şi a contribuţiilor plătite de pensionari. Ceea ce rămâne până la recuperarea totală la salarii urmează să fie acordat anul următor”, a declarat Franks.

El a arătat că Guvernul a ales să majoreze salariile cu 8% la 1 iunie şi să aloce suma rămasă pentru plata contribuţiilor achitate de pensionari.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că a doua etapă de majorare a salariilor bugetarilor va fi acordată în luna decembrie şi că pensionarii vor primi în tranşe lunare banii reţinuţi ilegal pensionarilor drept contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

El a arătat că prima tranşă de majorare a salariilor cu 8% va fi aplicată din luna iunie.

În prima şedinţă, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a oprit încasarea de către stat a cotei de asigurări de sănătate pentru pensii mai mari de 740 lei, percepută până în prezent peste limita legală.

Săptămâna viitoare, tot prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul va decide majorarea salariilor cu 8% pentru bugetari de la 1 iunie, urmând ca restul sumelor să fie acordate în luna decembrie, a precizat şeful Executivului.

„Tot de la 1 iunie, în tranşe lunare egale cu ceea ce guvernele trecute au încasat greşit, vom începe restituirea sumelor către pensionarii cu pensii peste 740 lei. De la 1 iunie, în tranşe lunare, exact cum le-a fost luat de guvernele trecute, va fi restituit de Guvernul actual”, a adăugat Ponta.

Surse oficiale au declarat anterior pentru Mediafax că Guvernul ia în calcul varianta ca a doua tranşă de majorare a salariilor în sectorul bugetar să fie acordată în luna decembrie, după alegerile parlamentare, ceea ce ar evita încălcarea Legii responsabilităţii fiscale.

Legea responsabilităţii fiscale stabileşte că nu pot fi emise acte normative pentru majorarea salariilor sau a pensiilor cu şase luni înainte de alegeri.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll, ora 14:15 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1. Rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Dispar micii. Situația este catastrofală
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar putea fi motivul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Poliția din București investighează filmările europarlamentarei Diana Șoșoacă din cabina de vot
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIA de VOTARE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy