„Nu am fost încântat de modalitatea în care s-a procedat, pentru că DNA, în mod cert, a avut rezultate pozitive — s-au atins zone ale corupţiei pe care nu le credeam posibile a fi atinse. E clar că trendul de anchetă şi modul în care s-au făcut anchetele e unul mai mult decât pozitiv. Dar cred că nu e bine să se vină intempestiv cu o propunere, în condiţiile în care se cer anumite criterii pe care tocmai Comisia Europeană le spunea în raportul MCV. Aici modalitatea am criticat-o şi îmi menţin critica. Cred că ar fi fost necesar să vină cu anumite criterii pe care să le discute public doamna ministru’, a afirmat, într-o conferinţă de presă, judecătorul Horaţius Dumbravă.
Acesta a spus că, din 2005, toate funcţiile publice la instanţe şi la parchete se bazează pe competiţie, pe transparenţă şi pe onestitatea procedurii. ‘Cred că s-ar fi impus şi în cazul procurorului şef al DNA. Nu face bine, cu atât mai puţin doamnei Kovesi, procedura în care s-a ajuns de a fi nominalizată intempestiv. Nici nu ştiu dacă avea, la momentul în care s-a propus renominalizarea, cerere pentru a fi reînvestită în funcţia de procuror şef’, a declarat Horaţius Dumbravă, relatează Agerpres.
Judecătorul a opinat că trebuie discutate şi „sincopele”, respectiv de ce sunt mai puţini inculpaţi trimişi în judecată, ce se întâmplă cu achitările, cu restituirile la DNA etc.
‘Sunt convins că o discuţie într-un interviu în faţa ministrului Justiţiei, care să fie public, ar fi făcut mult mai bine, inclusiv doamnei Kovesi, chiar dacă ar fi fost reînvestită şi chiar dacă, evident, concluzia s-ar fi putut să fie aceeaşi. Plus că, poate, şi alţi procurori ar fi avut dorinţa să participe la această competiţie’, a mai spus Dumbravă.
El a menţionat că sistemul de justiţie se bazează pe transparenţă, pe onestitate şi pe competiţie. ‘E normal ca şi aici, măcar, aparenţa să fie păzită. Sunt convins că nu cu rea-credinţă a fost făcută propunerea de reinvestire, dar modalitatea în care a fost făcută nu a fost, din păcate, cea mai bună’, a conchis acesta.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat săptămâna trecută, la şedinţa de bilanţ a DNA pe anul trecut, că înţelege să-şi asume funcţia pe care o are şi să aplice dispoziţiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.