Proastă decizie, pentru că s-au ales cu dosar penal, scrie realitateaoltului.ro. Lucrarea a început acum 4 ani, fără să existe o autorizaţie, iar Consiliul Judeţean Iaşi nu are nici acum bani să repare drumul legal.
Drumul judeţean 280 J are patru kilometri şi e singura legătură a comunei Butea cu oraşul Iaşi, sătenii au apucat să repare doar un kilometru, înainte să fie asaltaţi de autorităţi pentru că nu avea niciun aviz al lucrării.
Citeşte şi Un primar din Dâmboviţa şi consilierul său, arestaţi preventiv pentru 30 de zile
„Am făcut atunci o plângere și i-am rugat să sisteze. Era jumătatea verii și noi încă nu atribuisem contractul de plombe”, spune Daniel Minciună, șeful Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași.
Ideea plombării îi aparţine lui Costel Năstase, fost primar al localităţii, care a şi suportat costurile, 600 de lei. El le ceruse anterior, autorităţilor judeţene, timp de opt ani să asfalteze drumul. Alături de fostul primar sunt anchetați alţi 6 localnici. Sătenii trimiși în judecată zilele trecute riscă de la o amendă penală, până la șase luni de închisoare.