Avocatul lui Cristian Rizea: Nu a influenţat pe nimeni. DNA: Deputatul a încercat să influenţeze martori

Alexandru Chiciu, avocatul lui Cristian Rizea, este de părere că deputaţii din Comisia juridică ar trebui să respingă cererea DNA de încuviinţare a arestării clientului său şi că acest lucru nu împiedică cercetarea penală a acestuia.
Filip Stan
04 mart. 2016, 14:53
Avocatul lui Cristian Rizea: Nu a influenţat pe nimeni. DNA: Deputatul a încercat să influenţeze martori

Alexandru Chiciu, avocatul deputatului Cristian Rizea, a declarat vineri că sesizarea Camerei Deputaților pentru arestarea preventivă a clientului său „este prematură”.

„Am studiat dosarul de urmărire penală, nu vom face trimiteri la elementele de fond. Vom încerca să precizăm în fața Comisiei juridice o serie de elemente de procedură parlamentară care, din punctul nostru de vedere, au fost încălcate. Eu cred că această sesizare a Camerei Deputaților pentru arestarea preventivă a domnului Rizea este prematură. Eu cred că ar fi trebuit să fie mult mai multe elemente concrete în susținerea unei cereri, iar elementele care țin de arestarea preventivă a unui deputat trebuiau mult mai bine circumstanțiate”, a spus Chiciu, la Palatul Parlamentului.

Avocatul a mai spus că ”justiția poate continua să își facă treaba”, arătând că acțiunea penală a fost pusă în mișcare, iar Rizea, din calitatea de suspect, poate fi cercetat, trimis în judecată și investigat de procurori.

„Nu se blochează justiția printr-o respingere sau o arestare preventivă într-un fel sau altul. Nu a existat influențarea martorilor (n.r — din partea lui Rizea). Există exprimări clare ale domnului Rizea care demonstrează teza apărării conform căreia domnia sa nu a influențat pe nimeni”, a încheiat Chiciu.

Pe de altă parte, procurorii DNA susţin că Rizea ar fi încercat în mod clar să influenţeze declaraţiile mrtorilor din dosar, după ce a aflat că există un dosar pe numele său.

În referatul trimis instanţei supreme, consultat de Mediafax, se arată că parlamentarul Cristian Rizea ar fi încercat să influenţeze doi martori, spunându-i unuia dintre aceştia „că nu trebuie să relateze organelor de urmărire penală aceste lucruri întrucât îi sunt lui defavorabile şi că o să-l bage la puşcărie. Rizea Cristian i-a spus că în scurt timp el va ajunge primarul sectorului 5 Bucureşti şi că dacă ascunde adevărul cu privire la înţelegerea acestuia cu Colţea Lucian privind remiterea sumei de 300.000 de euro (…) îi va da acestuia şi lui (…) un spaţiu gratis pentru a deschide o clinică nouă”.

Procurorii menţionează în document că deputatul i-ar fi spus martorului „că deja a identificat mai multe spaţii pretabile în acest sens în zona Cotroceni din Bucureşti” cerându-i „să se întâlnească urgent cu un avocat recomandat de el pentru a se pune de acord cu privire la ce urmează să declare în faţa organelor de urmărire penală şi s-a stabilit o întâlnire în ziua respectivă”.

Aceste fapte ar fi fost comise în anul 2015, spun procurorii, în contextul în care se începuse investigaţia referitoare la posibile fapte de trafic de influenţă comise de Cristian Rizea în anul 2009.

Deputatul PSD Cristian Rizea a venit vineri împreună cu avocații săi la Comisia juridică a Camerei pentru a-și studia dosarul în legătură cu care DNA a cerut Parlamentului încuviințarea reținerii și arestării preventive.

Comisia juridică a Camerei are termen până luni să facă raport la solicitarea DNA. Solicitarea procurorilor se fundamentează pe trei infracțiuni: trafic de influență, spălare de bani în formă continuată, influențarea declarațiilor.

Totodată, Cristian Rizea a anunţat vineri şi că renunţă la candidatura pentru Primăria Sectorului 5, lucru despre care l-a informat pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Procurorii DNA îl acuză pe Cristian Rizea că în 2009 a primit 300.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni pe lângă RA-APPS şi Primăria Chiajna în favoarea unor retrocedări către afacerist. Ca să disimuleze provenienţa banilor, Rizea a încheiat contracte notariale cu omul de afaceri.

Cristian Rizea se apără de acuzaţiile procurorilor motivând că sumele imputate lui apar în declaraţiile de avere şi lasă de înţeles că este vorba de bani primiţi la botezul copilului său. Declaraţiile de avere arată însă că între sumele despre care vorbeşte DNA şi cele despre care vorbeşte deputatul este o distanţă de 3 ani.

Citeşte şi: Cristian Rizea: Nu voi mai candida la Sectorul 5

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll ora 20.00, rezultate incredibil de strânse la alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Traian Băsescu: „Nicu și Marcel … Ghinion” Cine intră în turul 2, numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Rusia îndepărtează un general de rang înalt din Ucraina pentru rapoarte înșelătoare
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”