Ovidiu Anton, câştigator Eurovision România 2016, mesaj pe Facebook: „S-a dat trezirea, ROMANIA!”

EUROVISION 2016: Ovidiu Anton, care va reprezenta România la Eurovision cu "Moment of Silence", a declarat, la finalul Selecției Naționale, că piesa lui nu este una "comemorativă" pentru victimele din Colectiv, ci este o melodie "pentru cei care sunt astăzi aici".
Alina Costache
07 mart. 2016, 06:30
Ovidiu Anton, câştigator Eurovision România 2016, mesaj pe Facebook:

EUROVISION 2016: Ovidiu Anton va reprezenta România la Eurovision. „Există niște limite pe care nu cred că este cazul să le trecem, există niște lucruri care se simt fără a fi cazul de a le spune. Piesa mea nu este o piesă comemorativă. Piesa mea este pentru cei care sunt astăzi aici”, a declarat el, la conferința de presă de după show.

Ovidiu Anton a câștigat, duminică seara, Selecția Națională Eurovision, primind 6.585 de voturi din partea publicului. „Mă bucur că am reușit să câștig fără să apelez la senzațional”, a spus el.

În premieră, doar publicul a decis reprezentantul României.

„Îmi pare rău că nu e Titus Munteanu (realizatorul emisiunii ‘Școala Vedetelor’, la care a participat și Ovidiu Anton — n.r.) să mă sune să îmi spună ‘Pitbull, ai fost tare!'”, a spus muzicianul, la primirea trofeului, pe scenă.

El a spus că Titus Munteanu l-a învățat că „cel mai mare semn de superioritate este bunătatea” și a transmis un mesaj „celor care au pus lațul pe cultura din România”: „Noi nu suntem turmă, noi suntem lupi, noi suntem daci, suntem tari ca munții (…) noi nu dormim, noi suntem aici, noi suntem puternici!”.

„Turma este ușor de condus. Dacă iei unei țări demnitatea, dacă iei cultura, exportul, cred că atunci îi restrângi capacitatea de a se dezvolta și o faci ușor de condus. Noi suntem stăpâni, noi suntem puternici, noi suntem uniți. Piesa asta a fost din sufletul meu pentru sufletele românilor”, a explicat el, pentru AGERPRES.

Ovidiu Anton a mărturisit că aceasta este a cincea oară când participă la Selecția Națională Eurovision. El a vorbit înaintea semifinalei, despre cum a creat „Moment of Silence”.

„‘Moment of Silence’ este o piesă pe care am scris-o când toată lumea era în stradă (protestele de după Colectiv—n.r.)”, a declarat Ovidiu Anton.

El a spus că „Moment of Silence” este „o piesă din suflet pentru suflete”.

„E o piesă pentru toți oamenii, care trebuie să își amintească încă o dată că suntem singurii stăpâni pe viețile noastre, că nimeni nu are dreptul să folosească sufletele noastre pentru a obține interese obscure. Trebuie să ne amintim că noi contăm, trebuie să luptăm împreună pentru ce e al nostru, pentru adevăr”, a adăugat solistul.

Anton a adăugat că o variantă a piesei „Moment of Silence” ar putea fi inclusă pe noul album la care lucrează alături de Nuțu Olteanu și No Map. „Pregătim un album pentru România, iar după succesul ‘Moment of Silence’, cred că vom face și o versiune pentru albumul No Map”, a adăugat el.

În ultima etapă a selecţiei naţionale, Ovidiu Anton a concurat cu finaliştii trupa Dream Walkers, cu ”Let it shine”, Florena, cu ”Behind the Shadows”, M I H A I (Mihai Trăistariu), cu ”Paradisio”, Vanotek feat. The Code & Georgian, cu ”I’m Coming Home” şi Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ, cu ”One Voice”.

Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ, cu ”One Voice”, au ocupat locul al şaselea, M I H A I (Mihai Trăistariu), cu ”Paradisio”, s-a clasat pe locul al cincilea în finală, iar grupul Dream Walkers, cu ”Let it shine”, şi-a adjudecat locul al patrulea.

Locul al treilea i-a revenit Florenei, cu ”Behind the Shadows”, în timp ce pe locul al doilea s-au clasat Vanotek feat. The Code & Georgian, cu ”I’m Coming Home”.

Trofeul – care o întruchipează pe Isis, zeiţa frumuseţii – a fost înmânat de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

Membrii juriului semifinalei si ai finalei selecţiei naţionale Eurovision România 2016 au fost compozitorul Horia Moculescu, regizorul muzical Alexandra Cepraga şi interpreţii Randi, Zoli Toth şi Cezar Ouatu.

Întrebat dacă melodia „Moment of Silence” este şi un tribut adus victimelor tragediei din clubul Colectiv, Ovidiu Anton a spus că piesa sa nu este una comemorativă, fiind însă dedicată oamenilor care pot schimba ceva. „Există nişte limite pe care cred că nu este cazul să le trecem. Există nişte lucruri care se simt fără a fi nevoie să le spunem. Piesa mea nu este o piesă comemorativă. Cine nu s-a gândit, nu numai că nu e rocker, nu e om. Dar piesa mea este pentru cei care sunt astăzi aici, este pentru cei care pot face ceva ca să stopăm un serial (…) E un serial întreg pe care noi trebuie să îl regizăm, nu alţii. Mă bucur că am reuşit să câştig demn, fără să apelez la senzaţional, pentru că eu aşa sunt şi nu vreau să fiu altfel”, a mai spus Ovidiu Anton.

Totodată, pe scena finalei naţionale, Ovidiu Anton a mulţumit persoanelor care l-au susţinut. „Vă mulţumesc tuturor, mulţumesc publicului care a votat, mulţumesc comunităţii rock din România (…)”, a spus Ovidiu Anton.

El i-a adus un omagiu şi regretatului realizator de televiziune Titus Munteanu. „Titus Munteanu m-a învăţat că cel mai mare semn de superioritate este bunătatea”, a spus Ovidiu Anton. „Sper ca ‘Moment of Silence’ să se audă dincolo de nori, până la Titus Munteanu”, a adăugat Ovidiu Anton, în conferinţa de presă.

Totodată, acesta a dedicat victoria sa „celor care au pus laţul pe cultura din România” şi au transformat-o într-o „iarbă seacă, o iarbă palidă, încercând să ne facă turmă”. „Noi nu suntem turmă, noi suntem lupi, noi suntem daci (…) Noi nu dormim, suntem aici, suntem puternici”, a mai spus Ovidiu Anton.

Ovidiu Anton s-a născut pe 24 februarie 1983, la Bucureşti.

„It’s all about Rock ‘n Roll !”, se descrie Ovidiu Anton pe pagina sa de pe platforma de socializare Facebook, precizând că este un artist care „cântă de când se ştie”.

Prieten cu scena de la 6 ani, Ovidiu Anton a studiat chitara şi pianul la şcoala de muzică. Din dorinţa de a compune şi a interpreta muzică rock, în 1998 a înfiinţat trupa Carpe Diem, alături de care a concertat în ţară şi străinătate timp de 4 ani.

A câştigat locul al doilea la secţiunea interpretare a Festivalului Naţional Mamaia 2003, cu piesa proprie „Vreau”, iar între 2004 -2006 a fost desemnat şef de promoţie al Şcolii Vedetelor, ediţia a doua, o producţie organizată de Televiziunea Română.

Ovidiu Anton a reprezentat România la Festivalul Internaţional Cerbul de Aur în 2005, iar din 2008 a fost solistul trupei Pasager, alături de care a susţinut sute de concerte şi a participat la selecţia naţională Eurovision 2010, cu melodia „Running Out Of Time” (locul al şaselea). Împreună cu aceeaşi trupă, a câştigat locul al doilea la secţiunea rock, din cadrul Festivalului Naţional Mamaia 2011.

Ulterior, Ovidiu Anton a hotărât să meargă mai departe interpretând propriile sale creaţii. De aceea, prezentarea melodiei sale „I Walk Alone” la selecţia naţională Eurovision 2012 a expus momentul prin care acesta trecea. Atunci, Ovidiu Anton a ocupat poziţia a cincea.

Ovidiu Anton a mai încercat să câştige selecţia naţională a Eurovision în 2013, cu melodia „Run Away With Me Tonight” (locul al 11-lea), şi în 2015, cu piesa „Still Alive” (locul al treilea).

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy