„Se ştie că Gigi Becali este un om dintr-o bucată şi spune lucrurilor pe nume, indiferent de consecinţe! Aşa este el, un tip cinstit, care analizează situaţia, şi abia pe urmă îşi exprimă gândurile, în special cele legate de familie. Astfel, deşi la început, când abia apăruseră zvonurile că Borcea o să aibă un copil cu Pelinel, Becali a spus clar că nu se pune problema unui divorţ al finului său de Alina, mai nou, a dat-o la întors.
Citeşte şi Cristi Borcea a făcut o nouă cucerire. DEZVĂLUIRI din Penitenciarul Jilava
În urma unor discuţii avute cu Cristi, a înţeles, probabil, ce sentimente nutreşte acesta pentru manechină şi nu i-a mai rămas decât să accepte situaţia şi să îi susţină deciziile viitoare. Mai mult, de faţă cu afaceristul şi soţia lui, la vorbitorul de la Jilava, a încercat să îi spună femeii că este cazul să se gândească mai bine la viitorul ei şi, dacă bărbatul sau are alte dorinţe amoroase, să facă mai bine să ajungă cu el la un consens şi să se gândească serios la o separare„, au declarat apropiaţii lui Cristi Borcea pentru wowbiz.ro.
Valentina Pelinel a luat decizia de a înceta să mai ţină legătura cu Cristi Borcea până când acesta nu va lua o decizie, adică până nu va divorţa de Alina Vidican.
CITEŞTE ŞI Valentina Pelinel şi Cristi Borcea, scene INCENDIARE la Jilava
„La începutul săptămânii a fost la o mică petrecere, iar printre invitaţi se număra şi Adela Popescu. Acolo, Valentina le-a mărturisit celor prezenți că nu se teme să fie mama singură. Toți au rămas cu gura căscată și s-a făcut liniște. Ea, extrem de calmă și de sinceră, a continuat: Da, ce este atât de rău?. A dat, astfel, de înțeles, că a terminat-o cu tatăl copilului ei. Probabil că s-a terminat să fie prinsă de atâția ani în acest trio amoros”, a declarat o sursă prezentă la evenimentul cu pricina pentru Cancan.
CITEŞTE ŞI Valentina Pelinel, detalii de ULTIMĂ ORĂ despre SARCINĂ. Unde VA NAŞTE
Cristian Borcea face tot ce poate ca să scape de Alina Borcea. Potrivit unor surse apropiate acestuia şi citate de România TV, Borcea i-a spus Alinei că îi pune in cont 600.000 de euro, dar şi mai multe proprietaţi, dacă semnează actul de divort.
Borcea i-a mărturisit soţiei că el o iubeşte pe Valentina Pelinel şi vrea să fie mai departe alături de aceasta.
Conform surselor citate, Alina nu vrea să divorţeze şi refuză deocamdată oferta soţului ei.
CITEŞTE ŞI Cristi Borcea se iubeşte cu Valentina Pelinel din 2010. Mihaela i-a prins făcând dragoste, la munte
Sursele citate mai spus că, de fiecare dată când vorbesc la telefon, Borcea şi Alina se ceartă, omul de afaceri încercând să o convingă să accepte divorţul.
Luni, la ziua de vizită, Alina nu a venit la Arestul Central, singura care a fost fiind prima soţie, Mihaela Borcea.
CITEŞTE ŞI Cristi Borcea, vizitat de fosta soţie în arest. Mihaela Borcea, cu lacrimi în ochi: Nu e deloc bine…