Misterele piramidelor: Teoria care face furori în lumea ştiinţifică

Cum au fost construite piramidele? Cum au putut egiptenii să realizeze aceste monumente uriaşe în condiţiile în care doar unul dintre milioanele de blocuri de piatră cântăreşte peste 2 tone. Cercetătorii olandezi cred că au descoperit misterul. Soluţia pare mai simplă decât am fi crezut.
Romania TV
07 mart. 2016, 09:27
Misterele piramidelor: Teoria care face furori în lumea ştiinţifică

Potrivit experţilor de la Universitatea din Amsterdam, constructorii piramidelor ar fi putut muta masivele blocuri de piatră prin deşert udând nisipul din faţa unui dispozitiv de tragere a obiectelor grele. Ideea a mai fost acreditată în trecut însă abia acum experţii au reuşit să o dovedească ştiinţific.

Citeşte şi  Misterul şi energia „piramidelor” din România. Acestea ar fi pline de comori, potrivit lui Herodot

Experţii s-au ghidat şi după o serie de hieroglife descoperite în mormântul lui Djehutihotep, care datează din 1900 i.H.

Există, bineinţeles, şi teoriile SF care afirmă că piramidele ar fi fost construite cu ajutorul extratereştrilor şi că acestea ar reprezenta, de fapt, un fel de transmiţătoare de energie în spaţiu.

Citiţi detalii pe GadgetReport.ro

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. Trebuie să obțină acest document neapărat
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Nokia, o afacere de miliarde. Cum s-a dus în cap un gigant
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
S-a pus limită. Decizie definitivă cu banii românilor. Interzis prin lege să mai depășești
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
CFR Călători repune în circulație 6 vagoane modernizate seria 21-90
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!