Matei Brătianu, liderul de sindicat al lucrătorilor poştali: Profitul Poştei Române s-a realizat prin disponibilizări

Profitul pe care conducerea Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) s-a realizat doar prin disponibilizări, nicidecum printr-un management competent, a declarat, marți, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), Matei Brătianu, într-o conferință de presă. Mai mult, acesta susţine că Poșta Română are, la ora actuală, o tumoare de 400-500 de persoane de care nu are nevoie, nu lucrează, dar există,
Filip Stan
08 mart. 2016, 10:08
Matei Brătianu, liderul de sindicat al lucrătorilor poştali: Profitul Poştei Române s-a realizat prin disponibilizări

‘De 7 ani, prioritatea zero a Poștei este achiziționarea unui sistem IT integrat. Rețeaua noastră IT a împlinit 15 ani, iar aplicațiile și softul utilizat la ora actuală este depășit. Să nu mai vorbim de faptul că nu există informații la timp, pe care orice manager trebuie să le aibă. De 7 ani de zile, însă, prioritatea Poștei este înființarea unui broker și sprijinirea financiară a Poștei, prin câștigurile aduse de brokerul de asigurări, dar veniturile lipsesc. Eu numesc profitul Poștei un profit pervers. Profitul, în opinia noastră, trebuie să fie prin creșterea veniturilor, dar aici profitul a fost realizat prin disponibilizări, de fapt. În ultimii ani au dispărut 10.000 de posturi din Poșta Română. Situația financiară a companiei s-a echilibrat prin neplătirea de salarii. Poșta este în cădere liberă din punct de vedere al veniturilor și al tranzacțiilor‘, a afirmat Brătianu, potrivit Agerpres.

În cadrul conferinţei, Matei Brăileau a mai menționat că în Poșta Română lucrează și 100 de experți cu salarii mari și care sunt, de fapt, foști șefi care au vrut să-și păstreze locurile.

„În acest moment sunt 500 de oameni care nu lucrează, dar există. Dacă acești oameni ar pleca, nimeni nu ar avea de lucru în plus pentru că ei nu muncesc, de fapt. Poșta are 100 de experți plătiți cu 7.000 de lei pe lună. Aceștia reprezintă o făcătură, sunt foști șefi care și-au păstrat salariile fără să aibă prea multă treabă de făcut. Poșta Română este în pierdere constantă de venituri de la an la an’, a menționat liderul sindical.

Citeşte şi Poşta Română a făcut plângere penală împotriva inspectorilor Ministerului Finanţelor

Sindicaliștii din Poșta Română au organizat, marți, o conferință de presă, în cadrul căreia au făcut publice o listă de revendicări. Potrivit acestora, printre solicitări se află: majorarea, în sumă fixă, a salariului, acordarea procentului de 2% din fondul de salarii, pentru reluarea subvenționării biletelor de odihnă și tratament, proces întrerupt de 3 ani din ordinul directorului general Ion Smeianu, re-acordarea ‘cadourilor în bani’ prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă 2008 — 2018 cu ocazia sărbătorilor de Paște, de Crăciun, de ziua Poștei, de 8 Martie și de 1 Iunie, drept al salariaților care nu a mai fost acordat de 7 ani, respectiv acordarea sporului de până la 35% salariatului sau salariaților cărora li se repartizează volumul parțial sau total de activitate al unor salariați care nu sunt prezenți, din prima zi de înlocuire a acestora.

De asemenea, SLPR solicită acordarea anuală a concediilor de odihnă cuvenite agenților poștali și protecția salariaților defavorizați. În plus, se dorește încadrarea agenților, a factorilor poștali și a salariaților din centrele de tranzit care lucrează numai în program de noapte în grupa de condiții speciale de muncă, în scopul diminuării vârstei de pensionare a acestor categorii de salariați.

Totodată, pe listă se mai află reluarea de către Compania Națională Poșta Română (CNPR) a contribuției anuale pentru Pilonul 3 de pensii cu 250 de euro pentru toți salariații și cu 250 de euro plus 170 de lei (echivalentul diferenței de CAS pe care CNPR ar trebui să o plătească pentru trecerea în grupa condiții speciale de muncă) pentru agenți, factori și lucrătorii care lucrează exclusiv în program de noapte, până la finalizarea demersurilor legale pentru trecerea lor în condiții speciale de muncă.

În ceea ce privește politica de personal, sindicaliștii amintesc de ‘deblocarea și ocuparea imediată a posturilor vacante rezultate din normare, dar și majorarea procentului de 11%, folosit în prezent pentru stabilirea numărului de salariați necesari pentru înlocuirea celor aflați în concediu de odihnă, în concediu medical de scurtă durată, precum și pentru acoperirea activității în intervalul de timp dintre momentul vacantării unui post și cel al ocupării efective a postului respectiv, interval ce astăzi este cuprins între 2-12 luni’.

Sindicaliștii mai cer eliminarea imediată din procesul de analizare a solicitărilor/referatelor de întregiri de norme, de deblocări sau de acordări de posturi, a criteriilor de normare a activității introduse unilateral de CNPR, deblocarea și ocuparea în regim de urgență a posturilor devenite vacante în urma încetării contractului individual de muncă sau a suspendării acestuia: pensionare — ocupare din prima zi; îngrijire copil — ocupare din prima zi, demisie cu preaviz — ocupare din prima zi, desfacerea contractului individual de muncă sau demisiei fără preaviz — ocuparea după maximum 10 zile lucrătoare.

Pe de altă parte, sindicaliștii solicită achiziționarea în regim de urgență a rețelei informatice și a unor softuri performante, aprovizionarea constantă și la timp a necesarului de consumabile, imprimante, formulare, rechizite și echipamente periferice la timp și în cantitățile solicitate de conducătorii subunităților, decontarea de către CNPR a sumelor cheltuite lunar de salariați pentru achiziționarea reperelor menționate mai sus.

La capitolul condiții de muncă, SLPR precizează: îmbunătățirea condițiilor de muncă, în special în centrele de tranzit, prin dotarea cu utilaje noi cu mobilier ergonomic, respectiv asigurarea, în intervalul mai — septembrie 2016, a dezinsecției, deratizării și igienizării tuturor subunităților poștale.

‘Obligarea directorului general și a directorilor executivi, de către Guvernul României și Ministerul Comunicațiilor și al Societății Informaționale, în calitatea lor de proprietari ai Poștei Române, să crească lunar veniturile CNPR — raportat la luna similară din 2015, prin contracte, prestații și servicii noi elaborate și vândute la nivel național, și regional, de aparatul central al CNPR, anularea datoriilor către bugetul de stat, care provin din amenzi aplicate companiei ca urmare a unor erori manageriale și recuperarea acestor sume de la autorii acestor erori, decontarea de către ANCOM a costului net pentru furnizarea serviciului universal’, reprezintă o altă serie de revendicări ale SLPR.

Poșta Română a încheiat anul 2014 cu un profit de 5 milioane de euro, după cinci ani de pierderi. Pentru 2015, compania țintește menținerea în marja de profit, concomitent cu implementarea unui plan amplu de investiții, în valoare de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care va continua și în 2016.

Compania este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP) în proporție de 25%.

Poșta Română deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Mai mult de 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.

Citeşte şi Discuţii avansate cu o instituţie financiară internaţională pentru un credit necesar dezvoltării Poştei Române

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. Peste 800.000 de români s-au prezentat la vot. Update
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum a izbucnit cel mai scurt război din istorie. Conflictul sângeros a durat numai 38 de minute
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriză colosală la ora 9:00. Cele 2 județe care s-au mobilizat masiv duminică dimineața, la urne
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Putin interzice adopția de copii ruși în țări unde tranziția de gen este legală
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy