PROGNOZA METEO. Temperaturile scad şi va ploua în majoritatea regiunilor. La munte va ninge

PROGNOZA METEO. Temperatura aerului va continua să scadă uşor în majoritatea regiunilor, astfel că valorile diurne se vor încadra, în general, în limitele normale ale perioadei. La munte, în special în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Iulian Tudor
09 mart. 2016, 12:16
PROGNOZA METEO. Temperaturile scad şi va ploua în majoritatea regiunilor. La munte va ninge

PROGNOZA METEO. Vremea va fi în general închisă. Va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia şi vestul Munteniei, unde se vor cumula peste 15…20 l/mp, iar în celelalte regiuni vor fi ploi locale, în general slabe. La munte, în special în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, temporare, îndeosebi în regiunile sud-estice şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi în scădere în sudul teritoriului, unde vor deveni apropiate de mediile climatologice şi se vor menţine peste cele normale în rest, astfel încât, la nivelul ţării, se vor situa între 9 grade la tarm de mare, în deltă şi 15 grade în Maramureş si Transilvania.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Cerul va fi noros, va ploua, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări mai ales în cursul zilei. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade.

PROGNOZA METEO. Temperatura aerului va continua să scadă uşor în majoritatea regiunilor, astfel că valorile diurne se vor încadra, în general, în limitele normale ale perioadei, iar temperaturile nocturne vor rămâne mai ridicate decât mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, pe arii extinse în vestul, sud-vestul ţării şi local în rest. În zona de munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona Carpaţilor Orientali. Temperaturile maxime vor avea valori de la 5 grade în cntrul Moldovei, până la 15 grade în Maramureş.Izolat se va semnala ceaţă.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Valorile termice diurne vor fi uşor mai scăzute decât mediile multianuale specifice acestei perioade, în timp ce  temperaturile nocturne vor rămâne mai ridicate decât cele normale pentru această dată. Cerul va fi noros şi temporar va ploua slab cantitativ, mai ales în cursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 8 grade.

PROGNOZA METEO. Valorile termice diurne se vor înscrie, în general, în limitele normale ale perioadei, iar cele nocturne se vor situa, în continuare, peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi mai mult noros şi local se vor mai semnala precipitaţii, în general slabe cantitativ. Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, iar la munte şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice. (6…7 grade vor fi in subcarpatii sudici si de rasarit) În zonele joase de relief, izolat va fi ceaţă.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Temperaturile diurne vor fi normale pentru această perioadă, iar cele nocturne se vor situa, în continuare, peste mediile multianuale specifice datei. Astfel, se va înregistra o maximă a temperaturii aerului de 9…10 grade şi o minimă de 5…6 grade. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat.

Spynews
Răsturnare de situație în cazul crimei din Brăila! Ce s-ar fi întâmplat în cabinet
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Orașul care a devenit prea scump chiar și pentru milionari. Deși au averi mari, nu-și mai permit să-și cumpere apartamente și case aici
Capital.ro
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Sporuri și concedii medicale acordate abuziv pentru minerii din Valea Jiului. S-au întocmit dosare penale
Spynews
Cât costă un mic dejun la Eforie Nord, în plin sezon estival. Pentru o banală omletă cu șuncă plătești 30 lei
Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Evz.ro
Surpriza de la pompă. Cât costă un litru de benzină și de motorină
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce a apărut pe contul de Facebook al Adrianei Bahmuțeanu la câteva zile după vestea divorțului de George Restivan! Mesajele care i-au pus pe toți pe gânduri
Capital.ro
Se dau bani de la stat direct pe card. Cerere până pe 31 iulie. Ce obligație ai pentru 5 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui Sorin Anghel
substantial.ro
Evgheni Serebriakov, acuzat de atentatul cu mașină-capcană de la Moscova, a cooperat cu serviciile speciale ucrainene
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!