Dinel Staicu va fi eliberat din arest

Judecătoria Sectorului 2 a decis, joi, eliberarea din arest a lui Dinel Nuţu, fost Staicu, în dosarul în care este judecat pentru prejudicierea Transgaz Mediaş, instanţa admiţând cererea acestuia de punere în libertate pe cauţiune, informează Mediafax.
Romania TV
10 mai 2012, 10:02
Dinel Staicu va fi eliberat din arest

Judecătorii au stabilit ca Dinel Nuţu, fost Staicu, să plătească o cauţiune de 50.000 de euro. Avocatul lui Dinel Nuţu a făcut dovada, la termenul de joi, că a fost plătită suma de 50.00 de euro stabilită drept cauţiune, astfel că instanţa a admis cererea acestuia.

Decizia de eliberare din arest a lui Dinel Nuţu în dosarul privind prejudicierea Transgaz Mediaş poate fi contestată la Tribunalul Bucuerşti.

Dinel Nuţu este judecat, alături de alte persoane, în dosarul în care este acuzat de „asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni”, în cazul prejudicierii Transgaz Mediaş.

În 22 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare primită de Dinel Nuţu, fost Staicu, într-un alt dosar, privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR), în care acesta a fost judecat pentru complicitate la abuz în serviciu, dispunând anularea mandatului de executare a pedepsei.

Completul Curţii de Apel Bucureşti care a anulat sentinţa lui Dinel Staicu şi-a motivat decizia prin aceea că în cazul acestuia a existat o dublare a procedurilor judiciare, totul începând de la înregistrarea a două sesizări cu acelaşi obiect la Inspectoratul Poliţiei Române-Bucureşti şi Inspcetoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Dolj.

Curtea de Apel Bucureşti îl condamnase definitiv, în 4 aprilie 2011, pe Dinel Staicu la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor, instanţa reducând cu cinci ani pedeapsa primită de acesta la Tribunalul Capitalei.

Omul de afaceri a fost atunci de negăsit, astfel că instanţa de executare a pedepsei l-a dat în urmărire naţională pe vechiul nume.

Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal de la 1 aprilie 2011, când omul de afaceri şi-a ridicat noua carte de identitate, însă autorităţile au fost informate de această schimbare în 6 aprilie 2011, după ce, la cererea jurnaliştilor, au cerut informaţii de la Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date.

Astfel, în 7 aprilie 2011, Dinel Nuţu a fost dat în urmărire internaţională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare.

Dinel Nuţu a fost prins în 19 aprilie 2011, în localitatea Mako din Ungaria, acesta fiind încarcerat la Penitenciarul Rahova.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte