ANI a constatat că Florescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în intervaul iulie 2009-martie 2012, deoarece a fost, simultan, director la Administraţia Pieţelor din sectorul 4 şi administrator la companiile Musattiny Impex, Stefran International şi Rayfranc.
În noiembrie 2009, Florescu a renunţat la calitatea de administrator al celor trei companii, însă starea de incompatibilitate a continuat deoarece, în aceeaşi lună a fost ales preşedinte al PC filiala sector 6.
În sprijinul deciziei, ANI invocă prevederile din Statutul funcţionarilor publici, potrivit căruia aceştia „nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate (…) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată”, iar „funcţionarilor publici le este interzis să fie membri ai organelor de conducere ale partidelor politice şi să exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic”.
Persoanele în cazul cărora ANI constată incompatibilitatea nu mai pot exercita o funcţie publică, făcând excepţie cele obţinute prin alegeri. Astfel, Florescu poate candida făr probleme deoarece o eventuală alegere a sa ca primar al sectorului 6 nu contravine legii.
Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.
În urmă cu câteva săptămâni, Florescu beneficia de susţinerea PC pentru primăria sectorului 6, însă USL a decis să-l susţină pe liberalul Rareş Mănescu. În urma acestei decizii, Ştefan Florescu a decis să candideze ca independent.