Fosta judecătoare de la Tribunalul Bucureşti le-a spus procurorilor că a vrut să-şi monitorizeze…fiica de 10 ani. Soţul femeii, deşi urmărit fără voia sa, i-a luat acesteia apărarea. Procurorii n-au crezut, însă, o iotă.
„Aceasta a reuşit să asculte mai multe discuţii ambientale purtate de soţul ei,(…) acesta aflând doar atunci când a fost ridicată cu mandat de aducere cumnata sa, moment în care soţia i-a spus despre ce este vorba”, potrivit rechizitoriului.
„Telefonul ţintă a fost primit cadou de la soţul său. Martora nu a avut cunoştinţă despre programul informatic, însă, la un moment dat, a sesizat faptul că inculpatul cunoaşte unele detalii pe care le-ar fi putut afla doar ascultând discuţiile telefonice purtate de ea. (…)El a recunoscut că îi asculta convorbirile telefonice fiindcă nu avea încredere în ea (…) Singura angajată interceptată a fost partea civilă C.A., căreia nu i-a spus nimic şi pe care a monitorizat-o şi datorită faptului că era amanta sa, aşa cum el însuşi recunoaşte, interesându-l şi relaţiile personale ale acesteia, pe lângă cele de serviciu”, se mai scrie în rechizitoriu.
Procurorii au cheltuit aproape 70.000 de lei pentru ca, la rândul lor, să-i supravegheze şi să-i intercepteze pe spionii amatori. În consecinţă, fiecare dintre inculpaţi va trebui să dea câte 1.500 de lei, adică aproximativ cât au cheltuit pentru a-i urmări pe cei dragi!