Primăria Capitalei: Iordănescu, primul pe buletinul de vot. Oprescu, pe poziţia 17

Anghel Iordănescu, candidatul UNPR, va ocupa prima poziţie pe buletinul de vot pentru alegerea primarului general al municipiului Bucureşti, la scrutinul din 10 iunie, în timp ce pe poziţia a doua va fi Silviu Prigoană (PDL), iar actualul primar, Sorin Oprescu, va fi penultimul din cei 18.
Romania TV
10 mai 2012, 13:09
Primăria Capitalei: Iordănescu, primul pe buletinul de vot. Oprescu, pe poziţia 17

 Ordinea candidaţilor pe buletinele de vot la acest scrutin a fost stabilită prin tragerea la sorţi făcută, joi, de preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie 42 al Municipiului Bucureşti.

Deşi primul competitor electoral care a fost tras la sorţi a fost Uniunea Social Liberală, această alianţă, alcătuită din partide politice parlamentare, nu are, oficial, niciun candidat pentru Primăria Capitalei, deşi îl sprijină pe candidatul independent Sorin Oprescu.

Iordănescu a ajuns să ocupe prima poziţie, deşi partidul care l-a propus, UNPR, a fost al treilea tras la sorţi, după ce nici al doilea competitor tras la sorţi, Uniunea Democrată Maghiară din România, nu are candidat pentru funcţia de primar general.

Al doilea candidat care va figura pe buletinele de vot va fi Vasile Silviu Prigoană, din partea Partidului Democrat Liberal, a patra formaţiune politică parlamentară trasă la sorţi.

Candidaţii partidelor neparlamentare care vor mai fi înscrişi pe buletinele de vot sunt următorii, în ordinea tragerii la sorţi: George Becali (Partidul Noua Generaţie Creştin Democrat), Vasile Lincu (Partidul Uniunea Ecologistă din România), Constantin Ionescu (Partidul Social Democrat al Muncitorilor), Vasile Horia Mocanu (Partidul Poporului – Dan Diaconescu) şi Petre Popeangă (Partidul România Mare).

Aceştia vor fi urmaţi de: Alexandru Vladu – Alianţa Partidul Popular European (Creştin Democraţi) şi Democraţi Europeni (PPE-DE), Adrian Grigoriu (Partidul Naţional Democrat Creştin), Ionuţ Georgescu (Partidul Ecologist Român), Nicolae Roman (Partidul ProDemo), Petrică Dima (Partidul Socialist Român), Ioan Ioniţă Teodosiu (Partidul Alianţa Socialistă), Constantin Cojocaru – Partidul Poporului (PP-LC), Adrian Irinel Columbeanu (Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale) şi Florin Dobrescu (Partidul „Totul pentru Ţară”).

Potrivit prevederilor legale, ultimele poziţii pe buletinele de vot vor fi ocupate, în ordinea depunerii candidaturilor, de candidaţii independenţi: Sorin Mircea Oprescu (susţinut de USL) şi Nicuşor Daniel Dan.

În ceea ce priveşte alegerea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prima listă de candidaţi care va fi tipărită pe buletinele de vot este cea aparţinând USL, aceastea fiind urmată de cea a Uniunii Democrate Maghiare din România, a Uniunii Naţionale pentru Progresul României, poziţia a patra urmând să fie ocupată de lista de candidaţi a Partidului Democrat Liberal.

Competitorii ale căror liste vor fi tipărite în continuare pe buletinele de vot sunt, în ordinea rezultată în urma tragerii la sorţi: Partidul Noua Generaţie Creştin Democrat, Partidul Uniunea Ecologistă din România, Partidul Social Democrat al Muncitorilor, Partidul Poporului Dan Diaconescu, Partidul România Mare, Alianţa Partidul Popular European (Creştini Democraţi) şi Democraţi Europeni – PPE-DE, Forţa Civică, Partidul Naţional Democrat Creştin, Uniunea Populară Social Creştină şi Partidul Ecologist Român, Partidul ProDemo, Partidul Socialist Român.

Ultimele poziţii pe buletinele de vot vor fi ocupate de candidaţii Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, ai Partidului Verde, ai Partidului Alianţa Socialistă, ai Partidul Poporului, ai Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale şi cei ai Partidului „Totul pentru Ţară”.

Ultimul nume care va figura pe buletinul de vot pentru CGMB va fi cel al lui Nicuşor Daniel Dan, care candidează ca independent pentru funcţia de consilier general.

Legea electorală prevede că, pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot care cuprind liste de candidaţi sau candidaţi independenţi pentru consilieri, pentru primari, precum şi pentru presedinţii consiliilor judeţene, în prima etapă, listele depuse de partidele politice parlamentare, alianţele politice si alianţele electorale care conţin cel puţin un partid parlamentar se înscriu în patrulaterele buletinului de vot în ordinea rezultată din tragerea la sorţi efectuată de preşedintele biroului electoral de circumscripţie judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

Ordinea astfel stabilită este valabilă pentru toate circumscripţiile electorale din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti, inclusiv pentru circumscripţia electorală judeţeană, respectiv a municipiului Bucuresti.

În etapa a doua, listele depuse de partidele politice neparlamentare, alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora se imprimă în următoarele patrulatere ale buletinului de vot, în ordinea rezultată din tragerea la sorţi efectuată de preşedintele biroului electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală şi de sector al municipiului Bucuresti, respectiv de presedintele biroului electoral de circumscripţie judeţeană şi a municipiului Bucureşti.

Ordinea stabilită prin tragerea la sorţi efectuată prin tragere la sorţi în cele două etape este valabilă şi în cazul buletinului de vot pentru alegerea primarului şi a preşedintelui consiliului judeţean.

Potrivit prevederilor legale, pentru fiecare candidat independent, inclusiv pentru candidaţii independenţi la funcţia de primar şi cea de preşedinte al consiliului judeţean, se imprimă un patrulater distinct în partea finală a buletinului de vot, în care aceştia sunt înscrişi în ordinea înregistrării candidaturilor.

Tragerea la sorţi s-a făcut în prezenţa reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care depun liste de candidaţi.

DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima vreme
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
StirileBZI
Guvernul ar putea să scadă facturile românilor la căldură! Peste două treimi dintre români ar fi de acord
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale din România
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, DAT AFARĂ din PARTID! Șocant de a FĂCUT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro