Potrivit poliţiştilor, microbuzul înmatriculat în Bulgaria a intrat în depăşirea unei camionete care se angajase într-un viraj la stânga pentru a intra într-o benzinărie.
În urma impactului, atât microbzul cât şi camioneta au ajuns în şanţ, iar opt persoane din microbuz şi şoferul camionetei au fost rănite.
La faţa locului au ajuns patru ambulanţe şi au preluat şapte dintre răniţi, aflaţi în stare mai gravă, între care şi o fetiţă de aproape nouă ani.
Răniţii au fost transportaţi la spitalul din Drobeta Turnu Severin. Victimele au multiple traumatisme, dar sunt în afara oricărui pericol, potrivit Mediafax.