Decizia CCR privind interceptările, publicată în Monitorul Oficial

Decizia Curții Constituționale a României referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor privind efectuarea supravegherii tehnice de "alte organe specializate ale statului" a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial.
Iulian Tudor
14 mart. 2016, 20:14
Decizia CCR privind interceptările, publicată în Monitorul Oficial

Guvernul României a adoptat, vineri seară, în şedinţă specială, ordonanţa de urgenţă privind interceptările, necesară după ce CCR a declarat neconstituţional articolul 142, alin. 1 din Codul de Procedură Penală.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a explicat că pentru punerea în acord a legislaţiei cu hotărârea CCR a fost necesară modificarea prin această OUG a mai multor acte normative.

„Am propus Guvernului o ordonanţă la care am conlucrat cu toate unităţile de parchet, cu SRI, cu ICCJ. Le mulţumesc tuturor, şi Ministerului de Interne, care a înţeţeles că urgenţa este atât de mare, încât nu aveam altă posibilitate de a elimina elementul uman decât prin detaşarea unor poliţişti la DIICOT şi Ministerul Public, care să aibă exclusiv competenţe de poliţie judiciară”, a explicat Raluca Prună.

CITEŞTE ŞI Kovesi: Toate resursele de la Serviciul Tehnic vor lucra pentru implementarea deciziei CCR şi OUG

„În întocmirea proiectului de OUG am avut în vedere două principii. Primul este că avem singură infrastructură care poate face posibilă punerea în aplicare a mandatelor de ascultare. A doua premisă de la care am plecat a fost să venim de îndată cu o soluţie care să facă imposibilă sincopa în actul de urmărire penală. Este un act cu putere de lege, prin care am modificat Codul de procedură penală, art 142, alin. 1, în sensul de a-l aduce în acord cu cerinţele deciziei Curţii, alin. 2 – în sensul de a clarifica cum anume se realizează activitatea de punere în executare a procedurii de organele de cercetare penala sau lucrătorii specializaţi din cadrul Poliţiei care folosesc nemijlocit sistemele tehnice şi procedurile adecvate. Am clarificat puţin ce înseamnă organe de cercetare penală speciala şi când pot fi puse mandate de supraveghere tehnică”, a subliniat Raluca Prună, explicând că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, structura care se va ocupa de executarea mandatelor de ascultare, va fi sub controlul şi supravegherea preşedntelui ICCJ sau a unui judecător anume desemnat pentru acest lucru.

„CSAT a avizat favorabil proiectul (ordonanţei de urgenţă privind interceptările, n.r.) şi adoptarea lui de către Guvern va reprezenta o soluţie, fie ea şi temporară, la o problemă care preocupă atât instituţiile statului, cât şi opinia publică”, a declarat Klaus Iohannis, la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căreiaa fost analizată decizia CCR 51/16.02.2016, privind neconstituţionalitatea folosirii de interceptări realizate de SRI în dosarele penale.

Klaus Iohannis a subliniat necesitatea ca decizia CCR să fie respectată şi pe cea de punere în acord a legislaţiei cu norma Curţii. „Acest al doilea aspect ţine de nevoia de a asigura cadrul neîntrerupt pentru ca justiţia să îşi facă datoria. Fie ca e vorba de cazuri de siguranţă naţională, fie de cazuri de corupţie. Guverul a propus un proiect de Ordonanţă de Urgenţă. Acest proiect de act normativ e destinat să ofere într-o primă etapă o soluţie. Ulterior, forul legislativ poate avea în vedere şi alte soluţii pe care să le dezbată cu instituţiile interesate. Sunt opinii că activitatea Parchetelor, în afara aparaturii, ar fi afectată. Ordonanţa de urgenţă vin să răpundă exact acestei preocupări”, a subliniat Klaus Iohannis.

În proiectul Ordonanţei de Urgenţă să arată că, la cererea organelor de urmărire penală, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor este desemnat să obţină, prelucreze şi să stocheze informaţii în domeniul securităţii naţionale. Totodată Centrul va asigura organelor de urmărire penală accesul nemijlocit şi distinct la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzut de Codul de Procedură Penală, în condiţii stabilite prin protocoale de cooperare.

Ordonanţa prevede şi că Ministerul Public este autorizat să obţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea verificarea, prelucrarea, stocarea şi descoperirea informaţiilor privitoare la infracţiunile date în competenţa parchetelor.

DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll ora 18:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1 pe surse! Bătălie colosală între Simion şi Lasconi: “Suntem la 1.000 voturi!” Rezultate contradictorii în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Prezența la urne a depășit 37%. Românii se mobilizează
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Planeta Pământ își ia rămas bun de la o mini-lună: un asteroid se îndepărtează
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”