Exerciţiile fizice combinate cu un regim alimentar sărac în calorii reprezintă elementul-cheie în lupta contra obezităţii. Totuşi, nu trebuie să neglijăm odihna corectă. Astfel, somnul de calitate, 8 ore pe noapte, este recomandat de specialişti. O mare importanţă o are şi ora la care mergem la culcare.
Lipsa somnului, o trăsătură a societăţii moderne, accentuează tendinţa de obezitate, în virtutea a două mecanisme distincte. Pe de o parte, cercetătorii au observat recent că lipsa somnului determină creierul să genereze senzaţia de foame. În plus, ea alterează sinteza de hormoni implicaţi în regularizarea apetitului (leptină, grelină şi mai ales cortizol), limitând astfel eficienţa unui regim alimentar.
Potrivit unui studiu recent, cei care adorm după ora 23.00 tind să se îngraşe, deoarece nu-şi înfrânează pofta de fast food şi alcool. Astfel, cu cât te culci mai târziu cu atât mănânci mai mult, cu aproximativ 220 de calorii pe zi.