Grevă spontană la Tarom a angajaţilor care se ocupă cu mentenanţa aeronavelor

Circa 100 de tehnicieni ai companiei de transport aerian Tarom organizează miercuri un protest spontan, din cauză că un avion a fost trimis la revizie în Bacău, iar orele suplimentare efectuate nu le-au fost plătite, a declarat miercuri, pentru News.ro, liderul Sindicatului Tehnic Tarom, Aurel Curdov.
Alina Costache
16 mart. 2016, 12:36
Grevă spontană la Tarom a angajaţilor care se ocupă cu mentenanţa aeronavelor

Potrivit reprezentanţilor companiei, niciun zbor al Tarom  nu este afectat în acest moment. „Am organizat acest protest spontan, cu aproape 100 de angajaţi, din cauză că unul dintre directorii tehnici ai Tarom a anunţat că societatea va trimite un avion la lucrări, la revizii în Bacău”, a spus Curdov.

„Am discutat deja cu conducerea companiei, sunt mai multe probleme pe care le avem, de exemplu cu orele suplimentare, care au fost blocate. Fiecare angajat a făcut între 100 şi 1.000 de ore suplimentare, iar firma nu vrea nici să le plătească, nici să ofere zile libere în locul acestora”, a completat el. 

Liderul sindical spune că s-a ajuns în această situaţie din cauză că, de-a lungul timpului, a plecat 50% din personalul care se ocupa cu mentenanţa, iar flota companiei s-a redus cu circa 10%.

„Noi funcţionăm pe avarie, iar conducerea a tăiat şi posturile”, a mai spus Curdov.

Flota TAROM are în prezent 23 de aeronave.

Sndicatul tehnic din Tarom, care reprezintă interesele angajaţilor care se ocupă cu mentenanţa avioanelor Tarom, au mai organizat un protest similar în februarie 2013. 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Vietatea al cărui sânge luptă împotriva rezistenței microbiene. Este o adevărată comoară pentru lumea farmaceutică
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Oraşul din România comparat cu Florenţa. Străinii, impresionaţi şi de preţurile mai mici de la noi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Pericolul ascuns din bucătărie. Obiectul pe care îl folosim zilnic și care ne poate îmbolnăvi grav
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Nouă lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării