Chitaristul britanic David Gilmour, în vârstă de 70 de ani, va susține două concerte la Pompei, în zilele de 7 și 8 iulie, a anunţat ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, potrivit Agerpres.
Astfel, după 45 de ani de la emblematicul concert live al trupei Pink Floyd din 1971, un fost membru al grupului revine în acest sit arheologic pentru a oferi fanilor piese de pe cel mai recent album al său, „Rattle that Lock”. Concertul istoric pe care grupul britanic l-a susținut în amfiteatrul roman din acest oraș antic a fost imortalizat în documentarul „Live at Pompeii” (1972), care impresionează și astăzi prin vitalitate, sunet și imagini.
David Gilmour este unul dintre cei mai mari chitariști din istoria scenei muzicale, fiind considerat unul din artizanii sunetului unic al trupei Pink Floyd.
Ultimul proiect împreună al trupei britanice, considerată una dintre cele mai influente ale secolului XX, a fost „The Endless River”, un album lansat în 2014 în semn de omagiu pentru regretatul claviaturist și fost membru al trupei, Rick Wright.