”În acest moment, Mircea Geoană este de facto în afara partidului, fiind exclus ca urmare a deciziei Comisiei de Integritate Morală și Arbitraj a PSD. Este o decizie corectă și normală, fiind urmarea logică a încălcării flagrante de Către Geoană a hotărârii luate luni în unanimitate de Biroul Permanent Național”, a declarat Cătălin Ivan.
Social-democratul susține că sancționarea lui Mircea Geoană era cu atât mai imperativă cu cât senatorul nu se află la primul derapaj de acest fel, ”în care sfidează conducerea legitimă a partidului doar pentru că dânsul are o agendă personală”.
Ivan a mai explicat faptul că nu se va pune problema schimbării deciziei, de vreme ce Comisia de Integritate este formată din membrii tuturor organizațiilor, la fel ca și Comitetul Executiv Național.
”Acum, PSD este unit și își axează eforturile, alături de partenerii din PNL și PC, pe lupta cu PDL. Acum, ne este mai clar pe cine ne putem baza în această luptă. De aceea, fac un apel către domnul Geoană să înceteze circul. Întreținerea meschină a acestui scandal aduce mari prejudicii unității opoziției și nu face decât să confirme că interesele sale personale sunt mai presus de orice. Cel mai bun lucru pe care îl poate face acum domnul Geoană este să respecte decizia partidului și să înceteze să mai provoace tensiuni interne inutile” a mai spus Ivan.
Europarlamentarul a adăugat că PSD va încerca în continuare să îl înlocuiască pe președintele Senatului cu Titus Corlățean, conform deciziei BPN de luni, deoarece ”în acest moment, Geoană rămâne președinte al Senatului cu sprijinul PDL și UNPR, ceea ce contravine flagrant deciziei Curții Constituționale din 2005”.